Alb Negru

 Pe geamul pe care priveam eu găseam culori pictate cu cuvinte, cu trenuri în mişcare, cu o lume plină de gânduri şi plină de plictiseala timpului căutat. Alerg, stând pe loc, cu ochii în ochii tăi. Inima mea izolată de cuvinte, împietrită de imagini, aleargă spre acea insulă de linişte pe care o v-om primii cu toţii.  Nu pot să mă dau învins în faţa ta, nu pot să mă dau învins înainte de timp, să îmi admir cavoul şi să mă îmbrac pentru moarte. Am de trăit o viaţă, şi viaţa asta nu este destul de plină de acceleraţie, nu este destul de bună, nu este destul de calculată.

    Pe partea din dreapta aleargă imaginea trecutului presat de drumul meu şi pe stânga e imaginea viitorului presat sub drumul meu. Şi ce dacă tai un culoar între ele, şi ce dacă mă rog să am puterea să le îndoi spre prezent pe amândouă. Doar azi ...

     Am simţit sufletul descărcat de ce ţi-am spus, de tot ce am dat din el, de Negrul pe care îl ascundeam. Acum se îndreaptă spre tine. Ai refuzat Albul de teamă, acum e timpul să îmbrăţişezi Negrul, să îl introduci în venele tale, să te pătrundă, să te facă să doreşti un pic de alb. Toţi alergă spre fericire, dar nici unul nu o vede.

      Strâns între trecut şi viitor, comprim prezentul şi caut adrenalina din ochii tăi visatori. Azi pus în scaun, aşezat cu privirea în tavan, aş vrea să storc o lacrimă de vin alb. Azi a rămas acel gust amar al trecutului care mă invadează şi mă face să urăsc tot ce trăieşte, tot ce este în jurul meu, tot ce face lumea să strălucească. Mai demult Negrul era o dorinţă stupidă, acum este o realitate care mă urmăreşte din spate şi îmi sfâşie visul.

     Nu ai înţeles nimic? Nici eu. Dar sunt eu în tot ce scriu.