Eram pe plajă. Ochii întinși ca elasticul spre orizont sa prind o linie între albastru și albastru. Părea ceva nemernic să simt. Toți ceilalți simțeau. O briză sau o dorință, cine știe ce simțeau? Eram un nemernic să gândesc, sau mai degrabă să pot gândii aici, pe malul mării. Căutam cu privirea ceva, dar nu eram sigur ce este. Să fie oare gândul de dorință? Mă îndoiesc. De unde împrăștierea asta cu tentacule a gândurilor mele. Se apropie și se îndepărtează în pulsații muribunde ademenitoare, care mă calmează și mă fac să mai stau un pic cu privirea aruncată acolo unde se întâlnesc cele două nuanțe de albastru. Mă simt amețit de gândul care mă moleșește, de lenea intelectuală care mă face să gândesc mai mult, să alunec mai mult printre idei noi și să uit de realitate.
Și dacă totuși aș scorni o idee care merită să fie scrisă? Ca de exemplu ideea că sunteți toți în imaginația mea, și toți trebuie să dansați în același ritm, să îmi pictați dansul vostru, și să scrieți o melodie care să poată fi filmată.. Prea târziu, deja dansați dansul lasciv al oaselor moarte. Ce poate face diferența în lumea asta a mea? Ambiția de a ieși din ea, ambiția de a fi diferit, ambiția de a trăi altfel. Dar nu sunt cu nimic diferit dacă îmi doresc ceva diferit. Toți își doresc ceva diferit. Cum ies oare din această dilemă? Poate sa fiu diferit de cei care își doresc să fie diferiți, dar să nu fiu la fel cu ceilalți care sunt la fel cu toți ceilalți. Trebuie să fie mulți pești care au înghițit peștele în burta căruia sunt eu. O idee a altcuiva, peste care am dat căutând să nu fiu ca nimeni altcineva. Mă amețește apa asta de pe plaja asta plină de burți de pești care sunt plini de pești. Poate e de la soare. Am să mai privesc o dată linia aceea dintre albastru și albastru...poate eu sunt linia aceea, de neatins, și totuși atât de vizibilă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu