Sfântul

Caut nemurirea in tot ce mişcă,
Şi sunt nemişcat de lume,
Caut să trăiesc fără repetiţie,
Fără fericire, caut fericirea
Plâng după repetiţie,
Dar citesc atent scenariul.
Mă arunc pe topoganul timpului, şi,
Nu aud sunetul dinţilor de durere.
Sunt fericit de o voce,
Încântat de un zbor din vis,
Aruncat de lumina de ieri în furtuna de mâine.
Sunt Eu, alături de voi cei din visul meu,
Vă ating, vă simt, vă gust.
Sunt Eu, şi lumea din jur, mintea mea,
Visul meu.

Vocile şi gâlceava

-Cu mic, cu mare, vă adunaţi să vă certaţi aici în faţa mea? De ce stai tu femeie cu poalele ridicate să îmi arăţi pielea ta cristalină şi să îmi ceri gânduri dulci?
   Un ţăran se apropia şi începea să înjure, cuvintele lui erau colorate şi nebune. Din stânga venea un elegant bărbat cu haine de lux şi cu privirea semeaţă. Era curios ce se întâmplă şi pregătit să intervină. Din colţul întunecat se mişca o umbră neagră cu nervuri şi cu culori întunecate care îi circulau prin vene. Sunt curios ce se întâmplă acum. Un domn prezentabil se coborâ din o maşina luxoasă. Ascundea sub haine o armă cu care omorâse peste două sute de oameni. Ce vor oare toţi?
Pe o buturugă, în mijlocul lor, stătea un om palid, slăbit de puteri, albastru sub ochi, cu privirea în pământ, îmbrăcat într-o cămaşă albă, desfăcută la nasturi. Femeia încerca să îl atragă, să îl facă să i se aprindă ochii cu pasiune, dar el avea numai ceaţă gri-albastră în ochi, tristeţe şi întrebări filozofice. O voce ridicată îl întreba ceva, lovindu-l la fiecare gând cu o înjurătură. Îl privi pe ţăran şi îi aplică o privire de ură care îl făcu pe loc să tacă. Mafiotul se apropie, propuse să ucidă pe toţi, şi aşteptă cu fruntea sus un răspuns. Scosese deja arma şi era pregătit, dar nu speria pe nimeni. Femeia continua să se dezbrace şi îşi înjumătăţi numărul de haine care le avea pe ea, lăsând deja să se arate nuri ridicaţi de pe sub bluză. Elegant, omul îmbrăcat în acele scumpe haine şi plin de gel ajunse lângă buturugă. Vorbi ceva elegant, exprimă o dorinţă, dar nimic, nici o reacţie. Umbra neagră acapară atenţie tristului om de pe buturugă. Din ochii lui ieşiră aburi gri şi se uniră cu vocea întunecată a umbrei.
  Praf albastru acoperi tot. Tăcere în gânduri. Pe o buturugă stătea un om plin de decizii de luat, slab, cu ochii trişti, cu privirea goală. Căuta prin ceaţă direcţia gândului să viitor. Lumea lui era o ceaţă. Viaţa lui era o ceaţă fără lumină, albastră, mistică.

Discutabil

 Am făcut un pas discutabil în afara cercului. Mă aşteptam să mi se coloreze piciorul, să mă simt lovit, îndurerat, dar nu a fost deloc aşa. Am privit cerul cu ochii plini de ceaţă. Nu ştiam ce culoare are. Nu ştiam unde să mă îndrept. Vreau să fac şi pasul următor, dar aş auzi anumite uşi închizându-se în urma mea. Sper că va fi bine acolo în întunericul ăsta aparent. Am multe soluţii, şi toate calculele se opresc doar la un pas în faţa mea. Vreau libertatea de a face ce sunt. Vreau libertatea de a scrie ce sunt cu un creion de plastic. Vreau să privesc liniştea în ochi şi să îi spun că este cea mai bună amantă, dar eu voi fugi de ea.
În afara cercului văd saci grei, îi ridic, mă antrenez, mă apuc de cărat...Va fi greu ce va urma.