Ara

Galbenul din tine merge spre un zid,
Dinozaur magic se zbate livid,
Şi şerpi fără aripi colcăie timid,
În rime pereche izbite de-un rid.

Eram eu, acelaşi, cu aripi în poză,
Cu timpul, ca fulger în mâna mimoză.
Duşman sunt cu mine, şi iau, fin, o doză,
Din lacul cu negru şi flori de-o culoare roză.

Mă chinuie sfârşitul din versul meu fin,
Şi te las doar pe tine în vasul meu plin.
Am lacrimile mele, şi ele se scurg lin,
Din secul meu ochi din mortul divin.

Rosul - intermezzo-9

Mă întrebam cum ar fi să trăiesc aşa, îndrăgostit pentru totdeauna de un vis, şi visul să fie chiar lângă mine. Sunt momente în care visul este atât de aproape încât îl poţi mirosii, îi poţi simţii parfumul din contloane... şi totuşi nu vrei să îl atingi. E o ambiţie personală şi stupidă. E ca şi cum aş vrea să mă chinui şi nu ştiu cum, sau mai nou, doar pentru a avea o ocupaţie în viaţă, doar pentru a avea un sens şi o direcţie la care mă tot gândesc.

Morena mea dorea să îi spun cât de des pot că o iubesc, să o sărut cât mai mult, să o ţin cât mai mult în braţe...dar nu ştia ce cere mai exact... pentru că eu oricum urma să fac aceste lucruri din iubire... aşa ştiam să iubesc, sufocant şi enervant pentru unii, dar delicios pentru alţii. Nu trebuia să ceară ce oricum va primii. Încercam să îmi dau seama ce face ca trupurile noastre să fie atât de atrase, ce mă făcea să mă simt aşa de „în înaltul cerului” în prezenţa ei şi când o aveam în gând...şi era prea des în gândul meu.

Ochii ei îmi dădeau linişte şi furtună... Ochii ei răspundeau sufletului meu la toate întrebările existenţiale, la toate întrebările intime, la toate întrebările care încep cu „de ce”, şi aceste întrebări nu erau niciodată pronunţate sau auzite.

Poem din timp

De tine dor,
Cu mine spre nor,
Frumoase ape,
Cu lacrimi uitate.

Aşa eram odată,
        dar cu cuvinte multe,
Azi zac pe podea,
         cu viaţă din pămînt.
Aşa era odată,
         când poveşti se năşteau,
Din priviri pitulate,
        şi imaginaţie dezolantă.

Azi, hai cu mine,
Pe plaja cu vine,
Cu nisip uscat,
De foame deocheat.

Despicable me, despicable you

Conscious of your life you can give everything, and yet you're not the best. Where is the definition of success, and what makes "them" to be the best. I'm sorry that I'm writing in my crooked english, but I need a shield in my thougts, and my thougts right now are only in english. Maybe there will be more people who will understand them, or less people that will criticise my words.
Where was I? The "stupidity of today" and "what makes a man to be successful?" ... These two questions are on my mind, but they are walking away very quickly, so I have to stop them and make them stand still for a second. 
Are you happy today? Not really? No man is really happy for a long time. We are happy for a very short period of time, and we struggle to find happiness anywhere else in the next second. If you think you are happy, think again... it won't be for long, unless you find the next best thing that will make you happy. People with money are too busy to seek... "to seek what?" What is our real purpose? For a second I thought I've reached the best answer, but I was just happy for a second. I'm trying really hard to explain a way to "organize" the world so that none of the problems that are today, won't be there ... Sometimes it comes in my mind an ugly and inhuman thougt...death is an answer maybe, but for who? My world is what I see. If i wish them to die, that means that my world will die and so will I... If I wish that I will die, in an act of unselfishness, then my world dies also, and so will they...
You've got time? I've got some time and I will continue my philosophical quest amongst you, people ... to try to reach the ultimate answer about life... bear with me.