Apa ei, limpede

   Singură, cu mine, în gânduri, mă zbat să îmi găsesc liniştea, ca valurile din faţa mea. Gândurile vin şi pleacă, nivelează nisipul moale, mă fac să simt liniştea în ameţeala vântului, mă fac să îmi doresc să fiu liberă şi doar cu mine, departe de realitate şi împreună cu udeala asta din jurul meu. Apa limpede îmi acoperă picioarele până la gleznă, aducând o înţepătură rece de realitate şi îngropându-mă cu picioarele centimetru cu centimetru în visul din nisip, până la gleznele mele visate de un bărbat care mă adoră, sărutate de nisip, dar care tânjesc după atingerea lui.  

   Am ochelarii de soare pe ochi, şi lumea mea e după un paravan de siguranţă instabilă, mă face să vreau să scap, să vreau să alerg în mare. Mă întorc spre plajă, singură păream că sunt, dar te văd pe tine, ochii tăi din aer, privindu-mă. Simt fiorii unui vis. Mă îndrept spre ochii tăi şi ăi acopăr cu ochelatii tăi de soare pentru a mă admira, pentru a vedea ce vezi tu. Mă văd, cu părul blond sau brunet, cu vântul răsfăţându-mă, ca atingerea mâinilor tale în mijlocul nopţii de dragoste. Ochelarii tăi sunt oglinda mea, o clipă, dar îmi este dor de ochii tăi, de clipa când mă priveai adânc în timpul nopţii, atunci când mă pierdeam în ei ca într-o oază de fericire. Acum sunt privită şi privesc în tine. Simt razele de aburi din ochii tăi, de parcă au culoare verde, se strecoară în ochii mei, în trupul meu, făcându-mă să tremur, să zbor, să mă ridic. Simt iubirea ta in fiorii vântului, în atingerea nisipului, în culoarea mării.

   Te ştiu acolo, de ştiu că mă priveşti, şi totuşi sunt singură cu plăcerile mele şi cu dorinţele mele. Tremur la gândul şi la dorinţa că eşti acolo. Îmi las ochelarii pe şezlong, scutul meu tansparent. Mă întorc cu faţa spre mare. Simt privirea ta cum mă învăluie şi mă mângâie pe spate, pe formele mele care le unduiesc şi le arcuiesc mai mult într-o poziţie de felină erotică. Valul de gânduri mă face să îmi doresc marea peste mine, prin mine, să fac dragoste cu ea, ca şi cum ai fi tu. Îmi las sutienul jos, eliberându-mă de primul tabu, singură cu marea care mă privea curioasă. Nurii mei au devenit pietre pregătite pentru valurile mării, pregătite pentru atingerea ta, pregătite pentru a fi transformate în nisipuri în care doi îndrăgostiţi desenează o inimă efemeră. Am făcut un pas spre apă, acea apă limpede şi transparentă. Apusul de soare îmi înroşea privirea cu dorinţă. Am alergat spre îmbrăţişarea mării, spre braţele ei, spre braţele tale. Apa era caldă şi plină de bule mici care îmi gâdilau gleznele, genunghii, rotunjumile, mâinile, degetele. Mă cufundam în tine, cu apa asta pe mine, mă cufundam în lichidul ăsta mângâiat de secole, cu ochii tăi privindu-mă, cu valurile tale învăluidu-mă. Am renunţat la slipi, i-am dat jos şi agăţat de mâna dreaptă, am rămas doar eu, liberă, în braţele mării, făcând dragoste cu tine, cu ochii tăi, cu umezeala ta, cu braţele tale de apă, cu apa ta care mă învăluia prin tot trupul. Am simţit linişte, exaltare, fericire, tremur şi iubire. Îmi aduceam aminte de ochii tăi care mă privesc şi asta mă excita. Îmi aduceam aminte de apa din jurul meu şi te simţeam pe tine. Drumuri şi drumuri de dus şi adus de gânduri mă purtau plutind pe marea limpede plină de vise de tine.

  Îmi doream ca niciodată să nu se termine această întâlnire cu tine, aş fi dorit să rămân în tine, în mare, cu trupuri împletite, cu gânduri liniştite ca marea de acum. Eram liberă, completă prin tine, iubită de mine. 

Femeia perfectă

    Sunt un bărbat şi caut sensul femeii, gândul femeii, ce trebuie să fac pentru a fi eu fericit lângă femeia perfectă. Dacă am început totul aşa, cu propoziţia asta banală, îmi trebuie mii de ani de studiu. Bărbaţii din gena mea au încetat de mult să caute răspunsuri la aceste întrebări pentru că s-au adâncit în iubire, apoi în realitate, apoi în familie. Am descoperit că sunt în căutarea acelei adânciri în iubire, că încă mai caut semnele acelea ale femeii perfecte. Nu le voi găsi niciodată la un loc, dar vreau să scriu tot ce ador la femeia pe care o iubesc.

   În căutarea mea, mă agăţ de frumuseţea fizică, de ochii ei, de părul ei, de corpul ei. Toţi bărbaţii fac asta, dar am descoperit că nu trebuie să fie frumoasă pentru ca eu să o pot iubi, nu trebuie să aibă corpul perfect pentru ca eu să mă simt atras de ea, nu trebuie să aibă ochii de o anumită culoare pentru a mă putea pierde în sufletul ei.      

   Femeia perfectă este acea femeie care poate să fie toată viaţa alături de mine ca în primele luni de iubire alături de mine, care poate să simtă fluturaşii aceia din stomac pentru mine o viaţă întreagă, care poate să facă nebuniile din mintea mea o viaţă şi să le trăiască la maxim alături de mine. Ador părul răvăşit la o femeie, părul cu care mă gâdilă pe faţă fără să ştie bucuria acelei atingeri. Ador părul supărat de greutăţile vieţii, ochii ei supăraţi de treburi, fruntea încreţită de griji, atunci când eu pot, doar printr-o atingere, să o fac să se liniştească, doar printr-o atingere să o pot face iar să zâmbească şi să uite de ele.

   Ador femeile care sunt puternice, ambiţioase, cu un plan pe care mi-l împărtăşeşte mie, care mi-l încredinţează să îl duc la împlinire, care consideră că Noi suntem soluţia pentru a muta munţi şi separat nu putem face marile vise.

    Ador femeile care sunt sensibile, care au lacrimi de suferinţă în ochii lor frumoşi, lacrimi pe care să le pot aduna cu buzele de pe obrajii lor, şi astfel să le iau grijile şi suferinţele de pe suflet. Femeile sensibile la care le sorb tristeţea, ador să le fac apoi fericite cu un gând, cu o faptă, cu un cuvânt.

   Ador femeile cu voce moale, dulce, care pot spune un cuvânt de ocară fără să ridice glasul, care pot spune că mă iubesc şi că nu fac bine pe acelaşi ton. Ador vocea acea scumpă numai când îmi imaginez cum spun copiilor noştri să stea cuminţi, sau cum le spun că nu au de ce să le fie teamă pe lumea asta.

   Ador femeia care este doar a mea, posesiv din fire, dar nu cea care este doar a mea pentru că vreau eu, ci pentru că simte şi gândeşte că este doar a mea. Femeia care merge unde merg eu doar pentru că merg eu în direcţia aceea.

    Femeia perfectă trebuie să mă sărute şi să tremure de fericire când o face, o viaţă, să simtă că viaţa şi sufletul meu este în mâinile ei, dar să aibă grijă de ele şi să le protejeze cu viaţa ei. Femeia perfectă trebuie să ştie că este jumătatea mea, că pot oricând să îmi dau viaţa pentru ea, fără să o ceară, şi să îi fie teamă că mă va pierde în orice clipă.

      Oare am spus ce gust trebuie să aibă buzele ei, ce culoare trebuie să aibă părul ei, ce sâni, ce corp, ce ochi trebuie să aibă? Nu e nevoie. Femeia perfectă e o definiţie a mea, o femeie de adorat printre cearşafuri, o femeie de ridicat pe piedestal, o femeie în faţa căreia să cad în genunchi iar ea să mă ridice, să mă sărute, să îngenuncheze apoi alături de mine şi să îmi dea fericirea. 

Alb Negru

 Pe geamul pe care priveam eu găseam culori pictate cu cuvinte, cu trenuri în mişcare, cu o lume plină de gânduri şi plină de plictiseala timpului căutat. Alerg, stând pe loc, cu ochii în ochii tăi. Inima mea izolată de cuvinte, împietrită de imagini, aleargă spre acea insulă de linişte pe care o v-om primii cu toţii.  Nu pot să mă dau învins în faţa ta, nu pot să mă dau învins înainte de timp, să îmi admir cavoul şi să mă îmbrac pentru moarte. Am de trăit o viaţă, şi viaţa asta nu este destul de plină de acceleraţie, nu este destul de bună, nu este destul de calculată.

    Pe partea din dreapta aleargă imaginea trecutului presat de drumul meu şi pe stânga e imaginea viitorului presat sub drumul meu. Şi ce dacă tai un culoar între ele, şi ce dacă mă rog să am puterea să le îndoi spre prezent pe amândouă. Doar azi ...

     Am simţit sufletul descărcat de ce ţi-am spus, de tot ce am dat din el, de Negrul pe care îl ascundeam. Acum se îndreaptă spre tine. Ai refuzat Albul de teamă, acum e timpul să îmbrăţişezi Negrul, să îl introduci în venele tale, să te pătrundă, să te facă să doreşti un pic de alb. Toţi alergă spre fericire, dar nici unul nu o vede.

      Strâns între trecut şi viitor, comprim prezentul şi caut adrenalina din ochii tăi visatori. Azi pus în scaun, aşezat cu privirea în tavan, aş vrea să storc o lacrimă de vin alb. Azi a rămas acel gust amar al trecutului care mă invadează şi mă face să urăsc tot ce trăieşte, tot ce este în jurul meu, tot ce face lumea să strălucească. Mai demult Negrul era o dorinţă stupidă, acum este o realitate care mă urmăreşte din spate şi îmi sfâşie visul.

     Nu ai înţeles nimic? Nici eu. Dar sunt eu în tot ce scriu.