Filozof fără margini,
Cu ape şi valuri nebune de tot,
Am barca cu mare în ea ,
din trup până acolo,
Copil fără viaţă, şi un hoţ mort.
Am furat pentru mâine un colţ de viaţă,
Mâncând o imagine din piersică coaptă.
E bine, cu gândul plecat să nu taie,
O voce, un glas, o linişte mare.
Simple cuvinte, pe lanţ deşirate,
Nu au un foc să ardă cu paie,
Nu au nici lacrimi şi nici o sudoare,
Au doar apa mării, dar fără de sare.
Toţi, ameţiţi de căldură albă,
Înnotăm ca peşti în stol de păsări,
Versuri, ca gratii, te agaţă dureros în ochi,
Şi strâng vise închise în grotă.
