Citind Invers

Spre interior.
Alunec pe gheaţa pustie,
Şi raze din soare nu mai am.
Azi cerul e gri şi plin de zăpadă,
Pe care le priveam ore în şir.
Şi cerul avea culori vii,
Pe placul tuturor am fost odată,
Nu am mai ajuns acolo.
Scufundat în amar şi râsetele timpului,
Mă plimbam străpuns de neplăcerea idealului,
Departe pe plaja creştină de flori.

Simt

  Când mă plimbam fără să văd culorile din frunze eram om. Acum văd culoarea din ochii tăi dar verdele din frunze nu mai e la fel. Pe plaja de cuvinte mă înţep în talpă de cuvinte simple care ar trebui să nu mă taie atât de adânc. Sub copacii plini de fructele viselor trecute se odihneşte acum un om mult mai calm, mai calculat, mai sec în cuvinte, şi ... mai am atât de trăit.
   Am observat de ceva timp cuşca pe care am închis-o cu mâna mea, şi aştept o mână care să mă hrănească, să îmi hrănească visele cu alcool şi bucurie. Şi eu nu beau alcool...

Publicum

O odaie plină de piele şi scârţâit mă desenează în amăreala mea. Din ce în ce mai greu descriu ce este în jurul meu, din ce în ce mai greu îmi vine să cred că mă aflu pe lumea asta şi mă întreb cine se face vinovat de felul în care văd lumea. Nimeni nu poate să se identifice în totalitate cu ceea ce văd eu în mediul nostru. Lumea noastră este distrusă cu totul, este opusul a ceea ce învăţăm copii noştri să fie. Când sunt mici îi înveţi să fie idealişti, curaţi şi puri în gândire... ca apoi, la intrarea în viaţă, să o ia de la capăt cu învăţatul, să înveţe să facă totul invers şi să sufere pentru asta.
  Când este viaţa frumoasă şi liniştită? Când ai bani şi ai familia lângă? Când ai iubire? Când ai ce ai visat?
  Oare ce am visat eu?