Distilat

Clipe de dezamăgire fără rost. Stau şi amestec substanţe din creier şi mă adâncesc în smoală. Eram critic până acum, şi aveam motive să mă ascund. Acum nu mai sunt motive. S-au terminat şi scopul meu se schimbă. O să încerc să mă întorc la vechile distracţii şi să nu mai văd golul ăsta. Am pierdut motorul care mă ducea departe, sau mai degrabă l-am lăsat să plece. Nu mai ştiu cine, şi nu mă interesează, spunea că oamenii sunt îngeri cu o singură aripă şi doar în doi pot să zboare. E un concept atât de simplu de a spune ca avem nevoie de o iubire, de un partener...

Am porţi cu ură, ocolişuri şi ascunzişuri care le închid uşor în faţa ideilor perfecte şi a iubirii perfecte. Visul meu romantic este să fac dragoste cu tine, orice femeie cu carne şi trup atrăgător... şi nu pentru că sunt îndrăgostit de tine, nici pentru că visez să fiu cu tine o viaţă, nici că aş avea o nevoie urgentă şi stridentă....doar pentru a te adăuga la cuceriri sau la amintiri plăcute, ciudate sau fantastice... Amintirile sunt ceea ce mă leagă de viaţă, chiar şi cele din momentul ăsta în care scriu. Amintirile mele sunt o realitate distorsionată de mintea şi imaginaţia mea, şi sunt ca un drog al minţii care mă face să vreau să mai trăiesc.

Ai notat numărul meu de telefon să mă suni? Doar nu crezi că o să răspund... Esti ceea ce visezi... şi dacă o să încep să devin acel om care să facă ce îmi imaginez că vreau să fac, am nevoie de ... nimic, doar de mine am nevoie... şi pe mine mă am. O să încerc să zbor cu o aripă, beau din vise distilate, şi plutesc spre negru infinit.

Ah! Parfumul scrisorilor vechi de hartie!

Ai scris vreodată scrisori pentru cineva pe o hârtie? Să scrii cu grijă, fiecare cuvânt calculat, fiecare cuvânt să spună tot ce vrei să spui... Să aştepţi apoi răspunsul, zi de zi, să te stresezi cu întrebări....dacă nu am scris tot? daca sunt cuvintele mele înţelese greu sau deloc... daca iubirea mea nu este descrisă cum trebuie pe hârtie? Toate întrebările din lume aglomerate pe secundă şi apoi te calmezi singur... şi mai trec câteva zile, după care primeşti scrisoarea... Fericire supremă! Priveşti plicul şi îl analizezi cu grijă. Ai rezistat până acum, de ce să nu mai rezişti un pic, să savurezi momentul, să amîni clipa ddeschiderii de plăcere şi bucurie şi de teamă de ce ar putea fi in ea. Deschizi scrisoarea, tragi aer în piept şi speri... citeşti "Dragul meu" şi inima începe să se aşeze la loc. Ochii cresc în dimensiune, cuvintele le sorb pas cu pas, rapid, trec cu viteză peste ele şi păstrez doar sentimentul din ele. Ştiu că o sa revin şi o să citesc iar şi iar cuvintele, chiar dacă sunt dulci, chiar dacă sunt amare. Îmi povesteşte viaţa ei, şi amân concluziile. Caut cuvinte cu "sentimente", caut "iubire", "dragoste", "a place"... ceva despre mine, plin de egoism. Găsesc cuvintele căutate, sufletul meu le soarbe, le absoarbe cu tot, le disecă şi transformă în fericire pură. Bucuria mea de o zi... Iau o hârtie albă, care de obicei mă îngrozeşte pentru că trebuie să o umplu. Dar am cu ce, am cuvinte grămadă care aşteaptă să spun ce simt, si scriu... încet, dar scriu. Timpul trece repede. Sunt liniştit că am terminat. Douăzeci de pagini...de unde atât? Acum aştept răspunsul...
Ce frumos miroase hârtia cu parfumul ei, plicul de la ea... Ea.

Ai zice că mai este un pic si trec cele zece minute pe care le aşteptai să treacă. Am zis să începem cu ceva povestiri din cameră. Ascult muzica trecutului şi nu realizez ce se întamplă cu timpul ăsta ciudat. Acum e prezent care devine trecut, şi în acelaşi timp e ceea ce vine din viitor. Doar pentru că am răgazul ăsta de a mă uita la firul timpului mă face să simt că sunt în prezent... fără să simt că este deja trecut ţi că păşesc cu trufie şi ignoranţă pe viitor. Ce face viitorul viitor? Faptul că nu s-a întamplat... faptul că este un plan, faptul că este nesigur. Trecutul e sigur pentru că nu mai poate fi schimbat din punctul în care stau eu acum. Dar ce face prezentul? Este împlinirea viitorului apropiat si pictorul viitorului îndepărtat.
Teoria timpului ... ah ce frumos! Ce dor îmi era de putină filozofie caldă pe vremea asta rece.
Fug de a mai intra pe usa imaginaţiei o perioadă, pentru a îmi lăsa un răgaz de câteva zile de respiro de la ratările mele din ultimul timp. Mă tot întreb cine iubeşte cu adevărat. E un sentiment pentru care ţi-a da viaţa, dar după ce te arde ai vrea doar sa citeşti despre el, pe o hârtie sau un ecran.
Ai văzut cum trece timpul?
Pe data viitoare...

Ecou

Să te învăţ
cum să vezi lumea,
să mă înveţi
cum să văd lumea?
Şi ce dacă ai mâinile un pic reci,
şi pline de pasiune,
Eu am ochii plini de tine, dar,
ochii tăi dansează
peste mine.