Ploua. Lacrimile ei aduceau marea şi furtuna în
lumea lui. Cădea şi era amestecat cu valurile ei de lacrimi. Se scurgeau
secundele lucioase şi îl ameninţau cu
scâţâitul lor peste lumină. Privea prin lumina de afară silueta încovoiată de
supărare a ei. Răcoarea şi răceala începea pe loc să dispară. Gheaţa din jurul
lui, clădită pe mândrie şi logică neraţională, se topi, rapid, furios, aducând
frustrare.
„Priveşte, Ea
plânge! Ea, cea mai frumoasă fiinţă de pe Pământ, o adevărată întruchipare a
idealului, o prinţesă a pământenilor aceştia care nu merită nici măcar să
atingă chipul ei cu privirea, este închisă acum, cu tristeţe provocată de mine
şi de cearta asta pe motive stupide.”
Ar fi vrut să încerce să şteargă totul, să
facă totul cum era înainte, să liniştească valurile de lacrimi care îi brăzdau
chipul. Uitase tot, uitase ce o facuse pe ea să plângă, uitase de ce se răstise
la ea... uitase. Îşi aducea aminte cum observase firişoarele albăstrui
care pulsau pe tâmplele ei, cum îi trecuse prin minte că poate are sânge
albastru de regi şi cum privea soarele care parcă îi trecea prin albeaţa pielii
spre interiorul ei.
Căzu în genunchi de durere, merse spre ea
ca şi cum ar fi mers spre o minune. Furtuna se întrerupse. Ea îl privea uimită.
Aşa ceva nu se mai întâmplase. Mândria lui îl şocase de fiecare dată şi avea
impresia că nu va face niciodată un astfel de lucru.
Şi-a pus capul în poala ei, cu propria lui
furtuna din ochi, cu şir de cuvinte legate frumos în lanţ de diamante, cu
„scuze” şi „iartă-mă” împletite unul lângă altul. Încerca să îi sufoce tristeţea
cu săruturi pe genunchi. Îşi dorea să fie iertat, şi ea să vadă cum în ochii lui trăieşte
iubirea, cum nimic şi nimeni nu o poate iubi aşa.
Secundele pline de el în genunchi îi
umpleau ei sufletul cu putere şi
fericire. Ştia că îl va ierta, dar ar fi dorit să îl mai ţină un pic în
suspans, să vadă cât de rău îi pare.
Îi acoperi capul cu firele lungi de păr,
ca o cascadă de smoală. Îl sărută pe cap, şi îşi lăsă o lacrimă să îi spele
păcatul prelingându-se pe părul lui. Era fericită acum. Urma împăcarea plăcută
cu ore de dragoste şi mângâieri de
fericire. Îi încercase semtimentele.
Acum ştia că o iubea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu