Eu lângă

-De ce stai lângă mine? Privirea ta îmi spune că ai facut un pas în altă direcţie, că ai crescut de lângă mine şi că acum priveşti altfel totul. Te-ai maturizat?

Tăcere. Privirea ta desenează un ultim semn de exclamare. Te laşi pe spate si îţi aduci barba în piept. Eşti tare bronzată în lumina asta. Ochii tăi sunt aceia, dulci, care întotdeauna m-au purtat spre visul unei iubiri de vară, cu pasiune, indiferenţă faţă de ceilalţi, şi cu logica inexistentă. Nimic nu se poate întâmpla rău din asta, îmi spune gândul. Mă apropii de buzele tale îndreptate în direcţia în care ţi se îndrepta şi gândul... departe. Te sărut, buzele moi, un pic uscate de răcoare, şi un prin surprinse de faptul acesta. Ai deschis ochii larg, ai privit spre mine şi ai zâmbit.

-De ce ai făcut asta?

-Era ceva ce speram să fac de când eram singurul tău vis de iubire. Acum sunt doar o explicaţie reală a unui trecut frumos pentru mine. Erai ultima cetate în care îmi ascunsesem visele de iubire. Îţi dau sărutul ăsta aşa copilăresc, singurul, pentru a ţine tu cheia viselor la tine. E bine să o ţii tu. E bine să mi-o înapoiezi atunci când mă vei visa noaptea, când sufletul tău mă va visa iar.

-Răspunsul meu îl ştii deja, ştiu că îl poţi citii în mine, în mintea mea.

-Răspunsul tău îl simt prin visele pe care mi le ascunzi, prin diplomaticul tău răspuns fără cuvinte. Dar acum nu mai cotează, încă mă mai hrănesc cu dulceaţa buzelor tale şi îmi va fi de ajuns pentru totdeauna. Ştiu că mă mulţumesc cu foarte puţin... dar acel puţin este esenţa a tot ce trăim, clipa care rămâne în memorie, clipa care te face să îţi pară rău că vei muri vreodată.

-Eşti atât de copil. Eu sunt deja în altă lume, car alte gânduri pe umeri, am altă fericire în altă realitate. Nu mă faci decât să visez pentru o clipă, să mă întreb "dacă" doar pentru o secundă, şi poate un "de ce" câteodată. Alung gândurile, pentru că m-am maturizat în visul de iubire.

-Ştiu toate astea, dar nu ştiu de ce, atunci când mă uit în sufletul tău încă mai văd ceva foarte special, acel loc al meu, ca lumina unei lumânări în întuneric, şi ştiu ca acea lumânare poate declanşa întotdeauna un incendiu de proporţii. Poate mă înşel... sau poate nu. Tu ştii adevărul.

-Ţi-am spus că gândeşti prea mult, că îţi faci prea multe probleme... Totul a atât de simplu.

-Ştiu. Gândul meu pentru tine e foarte simplu şi cuprinde un sentiment pe cale de dispariţie din mine. Sunt sigur că poţi duce tu mai departe tot. Sunt sigur că dacă îngrop fericirea în vise cu tine, nu vei regreta şi vei visa.

Tăcere ca la început.

Acceaşi privire dulce, acelaşi portal spre iubire, aceeaşi distanţă cu poduri de gânduri fără cuvinte.

Sărbatoare

Ce sărbătoare ai în tine? Ce fericire ai în tine?
E un sentiment... A avea parte de un cadou... o aşteptare... o bucurie.
E un sentiment, doar un sentiment. O bucurie egoistă de a da şi de a primi.
Cu un calm nebun, mă bucură viaţa, cum se zbate să mă facă un pic conştient de mine. Se zbate şi încearcă să mă trezească fără nici un pic de spor.
Cu cine eşti? Cu cine sunt? Mă întreabă cele două voci din mine, obosite, extenuate, cu privirea plină de ceaţă.
Ai fost acolo?
Da.
Ai văzut minunea?
Ai văzut cum toţi dansau? Toţi aveau aceeaşi frică de necunoscut. Acceaşi teamă de moarte sau de rău.
Ţie îţi este frică de cineva? De moarte?
Da, dar fac un scop din a nu îmi mai fi frică de nimic. Imaginează-te robot!
Lacrimi, te mişcă?
Lacrimile sunt poezie! Lacrimile sunt esenţa sentimentului şi exprimarea lui, aşa cum îmi exprim si eu sentimentele în poezie.
Mă aplec în faţa lacrimilor, ca în faţa unor cristale totemice, creatoare de religie.
A cui religie?
Religia celui care le naşte!
Şi mâine despre ce vorbim?
Despre tine...

Fără

Fără tot, lipsit de margini, lipsit de gând şi intrigi. Aşa arată o zi, cu calm şi spirit de comun în inimă.
Mă amuză ceilalţi, disperaţi şi enervaţi când apele mele sunt calme. Eu pierd, ştiu. O viaţă fără urcuşuri şi fără coborâşuri nu se numeşte viaţă.
De ce gânduri, când totul ţi se dă gratuit fără efort şi totul îţi este atât de frumos pictat, desenat de alţi graficieni a căror treabă e să facă asta. Treaba mea este să fiu o rotiţă între alte rotiţe. Treaba ta care este?
O întrebare fără rost. Ne afundăm în specializare, cu ochii cârpiţi de nesomn, cu dorinţa de a face ceva ieşit din comun, dar care nu are voie să depăşească legea, nu are voie să treacă peste limitele impuse de toţi ceilalţi. Ce dilemă dificilă... Să spun că există diferite ieşiri din lumea asta... dar toate sunt tabu.
Şi de asta sunt ieşiri, pentru că sunt tabu. Câte ieşiri normale există din lumea asta.  Nimeni nu ţi le arată. Nimeni nu ţi le spune. E un mic culoar al celor fericiţi.