Iubire inversată

     Era primăvară plină de nervi şi încordare. Am dat cu ochii de lumină, şi m-am ridicat să intru în ea. Orice floare şi frunză verde care se arăta în faţa mea era fără culoare. Miracole ştiam că nu se vor întâmpla, dar speranţa, ah speranţa! Speranţa este cea care ne chinuie, ne omoară zi de zi, şi, în acelaşi timp ne ţine în viaţă. Este, acum, cel mai mare defect şi cea mai mare calitate a omului din noi.
      Uitasem să mai simt ceva, orice. Trăisem oare tot? Viaţa o trăiam ca şi cum aş fi fost în spatele unui geam. Mă surprindea, din când în când, câte un gând mai ciudat, cum ar fi...”hm, era să mor”... dar îmi reveneam repede. „Şi ce dacă, venea răspunsul.” Nu erau gânduri negre, erau doar gânduri. Eram convins de mine însumi că sunt un optimist şi că trebuie să trăiesc viaţa. Pentru a duce la capăt o aventură, orice ieşit din comun, trebuia să rup şirul gândurilor normale şi să mă trimit pe mine acolo, fără cap, fără minte, „une bête” la plimbare, spre prăpastie.
     Aşa mai lăsam câteodată lumea să mă facă să simt ceva.
     În interiorul cutiei mele de sticlă, deşi ceilalţi nu vedeau, se ducea o luptă nebună, cu nave spaţiale şi concepţii despre felul în care lumea este alcătuită din o singură şi unică materie. Pe urmă coboram în zonele mistice ale Binelui şi Răului pentru a avea o discuţie de autoînvinuire, de autojudecată. Eram apoi judecător, căutând să aranjez şi rearanjez Liberul Arbitru în mintea mea şi în modul meu de a vedea lumea. Asta nu îmi lua mult, dar toate gândurile astea cu miile, îmi alergau prin cap nebune, se intersectau şi se ciocneau. Îmi plăcea să am tot timpul două gânduri participante la o singură discuţie, astfel aveam Argument şi Contra-argument. Era distractiv câte poţi să descoperi aşa, în tine.
     Cu geamul meu, cu gândurile mele, am văzut un geam real, în spatele lui un chip angelic. Am crezut că nu mă trezisem şi încă visez. Am dus mâna la buzunar, şi mâna chiar se simţea mişcându-se în aer. Am realizat că mă trezisem de ceva timp, dar că sunt în spatele unei vitrine. În spatele vitrinei se afla o femeie superbă, şi nici măcar cu îi văzusem corpul. Eram cu ochii adânc înfipţi în ochii ei, şi ea nu pleca deloc de acolo, din mine.
      În mintea mea se derulau vise deja, eram iubiţi, o sărutam pe gât şi o făceam să râdă. Încercam să îmi imaginez cum ar fi să fac dragoste cu ea şi să privesc în ochii aceia frumoşi foc, şi deodată mi-am dat seama că visez cu ochii deschişi, şi privesc o femeie dincolo de geam, care aproape începe să creadă că sunt un pic nebun.
     Am lăsat ochii în pământ, am gândit, dezbătut, luptat cu mine... apoi m-am aruncat pe mine afară, şi am intrat în magazin să vorbesc cu femeia frumoasă, orice, poate cu timpul va vedea ce simt eu.
    Am făcut ca orice sportiv înainte de a doborâ un record olimpic, ceva gânduri de încălzire, ceva gânduri negative aruncate la gunoi, ceva concentrare asupra realităţii ... încălzire, avânt, start. Am deschis uşa la magazin, am intrat, şi pentru o secundă am ridicat privirea. Mare greşeală de începător.
      Chip angelic, ten alb superb, păr rebel negru ca noaptea, cu mii de pui de şerpi rebeli, care alunecau pe sacoul în carouri mărunte cu linii crem, albe şi cu puncte mici negre, şerpi dornici să muşte pe oricine ar fi încercat să se apropie. Îmi imaginam cum aş fi sărutat-o pe gâtul alb superb, cu aş fi mers mai departe cu săruturile spre bărbia minionă pe care aş fi muşcat-o nebun. Cum ar fi fost oare să mă trezesc cu o astfel de frumuseţe lângă mine, să se aşeze cu capul şi cu tot părul ei rebel peste mine, să nu pot zări lumina zilei de el? Cum ar fi fost să îşi sprijine somnolenţa buzelor pe buzele mele, să îi simt bucuria sărutului în fiecare zi de acum încolo?
Am mai făcut un pas spre ea, a mai trecut o secundă şi gândurile iar se plimbau razna prin păduri bântuite...
De ce a trebuit să aibă un decolteu atât de generos? De ce lasă tuturor să se vadă părţi din acele minunate bogăţii de sâni pe care îi poartă? Acum va crede că sunt unul din aceia mulţi, din aceia care vin să o curteze şi să îi spună des cât este de frumoasă, doar pentru a fi cu ea... Cu ce sunt oare eu diferit de ceilalţi? Eu cred că din cauza dragostei instantanee pe care i-o port... Dar poate şi ceilalţi simt la fel, poate şi ceilalţi au intrat la fel de stângaci şi de fâstâciţi în magazinul ei... Cine ştie? Eu ştiu doar că trebuie să o fac să fie a mea, oricât de mult timp, poate pentru totdeauna. Poate undeva acolo sus, cineva e de partea mea şi o va face şi pe ea să mă placă.
Am mai făcut un pas, a mai trecut o secundă, a mai trecut un gând.

   Cum să încep asediul? În ochii ei surprinzători de veseli am găsit un sprijin. Poate era doar un defect al meseriei în care este, cine ştie? Cu siguranţă nu sunt eu motivul acelei lumini subite apărute pe chipul ei. Sunt un client. Mi-am aruncat privirea să văd ce fel de magazin este şi ce aş putea să cumpăr eu, bărbat, de aici. Ridic în sfârşit privirea în realitate. Magazin de lenjerie intimă pentru femei. Asta explică multe. Asta explică de ce femeia era aşa de nonşalanată în a-şi arăta părţi din munţii albicioşi care îi scotea în faţă ca o armată de convins bărbaţi, dar clienţi bărbaţi cu siguranţă erau puţini curajoşi. Am privit iar chipul ei. Mă credea curajos că intru să cumpăr iubitei mele ceva frumos, intim, dar nu ştia că eu o visam pe ea ca fiind iubita mea. Am privit-o în ochi, străduindu-mă cu toată puterea minţii să nu îmi alunece ochii în decolteul ei, ca două cuburi de gheaţă.

     Am început să fac conversaţie ieftină, doar nu era să mă dau bătut sau să par nesimţit începând cu replici directe. A înţeles destul de repede că nu căutam ceva anume, sau pentru cineva, dar încă îmi susţinea privirea cu a ei, încă nu mă lăsa să îmi pierd speranţa. Nu am vrut să o pierd sub nici o formă, şi am insistat, am tatonat, am apăsat pe tot ce îmi spunea că de mult trebuia să mă simt jenat şi să plec. O invitaţie în oraş mi-a scăpat din gură, un pic ofensator, un pic prea direct, dar şi cu o formulare simpatică. În gând îmi spuneam că seamănă totul cu o scenă dintr-un film bun, romantic şi trebuie să continui.


Clipeam şi îmi imaginam cum ar fi să accepte, oare aş putea să fac primul pas când o conduc acasă, să o sărut fără jena celor de la liceu care se sărută pentru prima dată?

   Era o bucată de Rai, cu îngeri, cu vise, cu alb cu tot. Simţeam că din gura mea ieşeau numai cuvinte pe care nici eu nu le-aş fi crezut, dar care le simţeam din tot sufletul. Simţeam că este jumătatea sufletească şi erotică a sufletului meu. Simţeam o atracţie totală, prin ochi, prin gură, prin sânge.
A acceptat, drăguţ, frumos, elegant, direct. M-a făcut să mă simt obligat pentru fericirea ei viitoare. Locul l-am stabilit, ora. Totul era ca în carte.
       Am zărit de la depărtare cum se apropia de maşină. Avea un mers specific, cu un legănat frumos, ca un fotomodel la o prezentare de modă. Nu îmi puteam lua ochii de la mersul ei, de la paşii aceia, de parcă plutea pe asfalt. Era îmbrăcată aşa cum visam eu că va fi, o combinaţie de alb şi negru care mă incita, cu un elegant sacou negru şi o cămaşă albă, mulată pe corpul ei. Deodată simţeam că sunt cel mai norocos om de pe Pământ. Nu îmi dădeam seama de unde se ivise o astfel de fericire, dar trebuia să nu greşesc cu nimic mai departe, cu absolut nimic. Ea trebuia să fie a mea. Până acum nu aveam în minte nici un fel de finalitate a unei poveşti de dragoste, decât o viaţă lungă şi plină de fericire. Acum îmi dădeam seama ce am de făcut pentru a mă simţi împlinit.
        Am jucat rolul de bărbat galant, fără să mă stresez, pentru că aşa eram din fire. Am discutat ore întregi despre fericire, filozofie şi viaţă, cu ochii în ochii celuilalt. Nu mai îmi aduc aminte chiar tot, despre ce am vorbit la masă, cum a trecut timpul şi cum ne-a trezit chelnerul cu nota de plată, pentru a putea închide restaurantul. Era atât de târziu încât toată lumea plecase. Am zâmbit amândoi, şi am început să regretăm clipa despărţirii. Unul dintre noi, nu realizez cine, a spus acest gând cu voce tare, dar răspunsul a fost atât de sincronizat, încât am început să râdem. Am plecat spre alt loc, oriunde. Nu am ştiut la început ce să propun, şi dacă ar fi potrivit să propun ceva intim de la prima întâlnire.
       Luminile de pe stradă se mişcau prea repede. Îmi aruncam din când în când privirea spre ea. Era minunată. Era superbă. Lumina venea şi se plimba pe chipul ei, o mângâia şi o făcea să o pot privi din toate unghiurile de umbră. Negam orice simţiri, negam orice aruncătură în prăpastie. Sentimentele mă chinuiau prea devreme şi ştiam că trebuie să mă înfrânez, pentru a nu o speria. Îi trebuia ceva timp să mă cunoască, farmecul meu apărea după ce cineva mă cunoştea o perioada, după ce îmi ştia mai bine sufletul.
         Îmi doream să o cunosc bine, dar nu în totalitate, să mai las un colţ de mister, un colţ de explorat pentru mai târziu, ceva care să mă surprindă.
         Am făcut ce ar fi făcut orice puşti cu o maşină. Am mers cu ea, noaptea, să vadă luminile oraşului de pe un deal din apropiere. Mi se părea potrivit în acel moment, şi din simpla curiozitate de a vedea ce se va întâmpla. Nici unul din noi nu băuse, dar mă simţeam beat de parfumul ei, de fericire, de simţămintele mele şi de gândurile uşor excitabile pe care le aveam.
         A acceptat să mergem unde vreau eu, a pus mâna pe mâna mea... sau eu pe mâna ei, nu-mi mai aduc aminte. Era superbă şi tare îmi era teamă să nu fac accident tot uitându-mă la ea. Avea o privire plină de strălucire, şi eu un puls de zeci de ori mai crescut. Am oprit pe marginea drumului, în locul în care oraşul se vedea incredibil de frumos. Am început să vorbim, dar doar pentru câteva minute, pentru că nu ne-am mai putut abţine. Ne-am dat întâlnire buzelor, la mijlocul drumului dintre scaune. Am sărutat uşor moliciunile ei, gustoase, dulci... incredibil de dulci. Mă întrebam dacă este de vină desertul pentru buzele ei dulci de tot, sau pur şi simplu era o reacţie normală a două persoane care se atrag şi se potrivesc unul cu celălalt.  Mi-am dus mâna sub urechea ei moale, în spatele capului ei, si am apăsat, cu totul spre buzele mele, pătrunzând erotic în gura ei. Mă simţeam exaltat de ideea de a face mai mult şi în acelaşi timp intrigat de întrebări cum ar fi: „de ce mă place pe mine?”, că doar eu mă cunoşteam pe mine. Poate chiar vedea fericirea pe care mi-o provoca, poate chiar îşi dorea să fiu fericit. Am apropiat-o de mine, am început să alunec pe gât cu săruturi, să încerc să simt formele trupului ei. Îmi plăcea ce simţeam, dar ce era şi mai frumos, îmi plăcea că ea era fericită, mă căuta, îmi căuta buzele, îmi căuta limba, mă dorea mai aproape de ea.
Şi ... şi ... ce s-a întâmplat? Gândul meu glumăreţ sare să strice toată povestea... Sunt sigur că vă apleacă curiozitatea spre ce va urma. Care ar fi variantele posibile? Scrieţi-le mai jos unde se află linia punctată... Glumeam! Vă dau eu variante şi apoi va las să alegeţi.
Eu, uimit de mine, împins de mândria gândului de a fi cu o aşa frumoasă fată, cu vise în avans desenate spre viitorul plin de pasiune si iubire, deveneam din ce în ce mai curajos. Mâinile mele coborau spre funduleţul ei bombat, navigau pe sâni şi atingeau fiecare colţ din ea, care ar fi putut trezi ceva, întări ceva, mări ceva... Nu era disperare, era erotism puţin calculat, dragoste, excitaţie. O simţeam cum se topea spre mine, cum se mişcă cu pasiune la atingerile mele. Fiecare secundă din mintea mea era trează. Gânduri cu miile, pe secundă, nu mă putea lăsa să trăiesc clipa de plăcere. Îmi doream să fac totul perfect şi în acelaşi timp ea să simtă cum mă pierd şi sunt în control în acelaşi timp. De aceea sunt două variante... De aceea există cel puţin două variante. În mine le-am trăit pe amândouă... Un gând mă făcea să mă pierd pe mine prin vise, prin sânii ei, prin oftatul ei senzual, prin mişcările ei şi fericirea mea bătută la tobele inimii mele care alerga în pulsul din privire. Simţeam fiecare secundă cum trece, totul rămânea perfect în amintire. Cealaltă parte a mea judeca poziţia mâinii şi lăcomia trupului, judeca obscenitatea clipei, obscenitatea poziţiei corpului ei, a limbii mele din ea, a dorinţei, a locului din maşină, a aburului cu care era acoperit geamul.
      Eram o combinaţie ciudată de gânduri antagonice. Eram o ciudăţenie de animal şi zeu. Animalul câştiga atunci de fiecare dată, prin poziţia în care făceam sex, nu dragoste, prin dorinţa care te făcea să uiţi de tot şi să trăieşti clipa. Clipa asta era ca o statuie din doi oameni ieşiţi în relief, uniţi şi împletiţi. Ochii erau ieşiţi din orbită sau închişi, imortalizaţi în plăcere. Eram stresat de performanţă şi stors de iubire. Era perfecta mea imagine din timp, iubirea mea.