Secunda cu secundă totul pare un mare teatru prost. Mă uit la ceas si timpul ăsta nesimţit se depărtează de mine. Ar fi frumos să am o direcţie nouă în care să pornesc.Mi se par toate atât de neinteresante şi parcă văd deja lumina de la sfârşitul oricărui tunel. Aş lua o cale, dar parcă ezit. Şi dacă văd ce se va întâmpla, şi dacă ştiu ce o să fac, tot sunt parcă tentat să mai simt adrenalina, sentimentul şi tristeţea.
Şi ce dacă sunt scârbit de tot ce e în jur şi aştept întâmplări întâmplătoare care sunt programate, ceva îmi spune că surprizele o să apară.
Cititorii care îşi zgârie mintea cu cuvintele mele, stau ca un ecou fără răspuns în spatele unui ecran luminat slab şi poate se întreabă cum ar putea să simtă şi să recupereze timpul pierdut citind din sufletul meu o părere obscură. Nu sunt diferit de voi, sunt doar o voce cu sunet de cuvinte care pictează lumea văzută de ochii voştri plini de apă şi praf. Şi ce dacă aveţi ochelari de soare prin care lumea dispare şi pare umbrită de realitate. Si ce dacă aveţi iubire în suflet şi indiferenţă faţă de normal şi logic. Şi ce dacă acum vă pregătiţi să daţi un click pe o pagină viitoare. Eu tot aşa sunt, doar o voce şi o părere... Voi sunteţi regi în curtea voastră imperială, proprie şi personală... Iar eu... aici, rece.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu