Trecuse ceva timp şi mă obişnuiam cu gândul la ea. Se transformase din ideal în realitate şi acum, timpul trecea şi mi se acopereau ochii minţii cu imagini noi. Ea era tot în mintea mea, şi mă tot gândeam când se va întoarce din China. Strângeam bani ipotetic să pot să mă duc la ea, dar amintirile păreau din ce în ce mai îndepărtate. Aveam îndoieli dacă ochii ei o să mai spună aceleaşi cuvinte pe care mi le spunea odată. Timpul era un zeu care îmi spunea să nu mai urmez calea asta, că era prea departe, să uit.
Ştii tu frumoasă privitoare din ochii mei cum era odată lacrima mea nevăzută? Aveai un vapor plin de lacrimi cu care te plimbai prin furtuna sentimentelor mele şi nu ştiai încotro este soarele şi când e noapte. Eu mergeam pe gheaţa zilelor şi obiceiurilor tale, tu nu ştiai visul meu.
Soarele tău eram eu, tu erai ziua mea... Eu ştiam chineză din ochii ei, ea ştia limba mea fără cuvinte... cel mai frumos vis.
Aveam avion spre ea şi mă pregăteam să cumpăr bilet. Gânduri scurte îmi treceau prin minte şi aveam întrebări şi dileme reci. Inima îmi sărea în piept coarda şi visam frumos. Nori negri aduceau gândurile realiste. Ea zicea să vin, ,că îi este dor de mine, că vrea să trăim fericirea în clipe numărate sub cerul liber. Viaţa îţi dă puţine şanse să trăieşti fericirea şi eu o aveam oportunitatea în faţa mea. Şi ce dacă pe întâlnirea şi pe relaţia asta nu scria „au trăit până la adânci brătâneţi” şi au făcut copii, şi au avut nepoţi. Dar hai să plec, să mă urc în avionul ăsta şi să văd cum este lumea acolo, cu mistice credinţe şi definiţii diferite ale iubirii. Lumea mea este oare ca şi lumea ei? Sigur, a fost aici, am dansat, am făcut dragoste şi am fost îndrăgostiţi, dar oare dragostea ei a rezistat de atâta timp? Eu sunt la fel de îndrăgostit, dar am atât de multă nevoie de ea, de privirea ei, de cuvintele ei încât mă cuprinde nesiguranţa.
Cum visam prima întâlnire de aici de la distanţă? O privire, un zâmbet şi un sărut, fără cuvinte. Ştii că vreau să simt gustul buzelor tale ca şi cum ar fi prima dată. Chinezoaica mea dragă avea aşa un dulce mod de a te face fericit, cu alergări în jur, cu cuvinte multe spuse rapid şi înţelese parţial de mine, cu femeieşti porniri adorabile şi inimaginabil de frumoase. Aş vrea totuşi să nu scoată nici un cuvânt când mă vede, primul cuvânt pe care să îl spună să fie prin buzele ei în buzele mele, prin ochii închişi de plăcere, prin... îmbrăţişare cu picioarele.
Avionul decolă spre departele, misticul, continent. Aşteptam experienţa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu