Pe geam se vedea o plajă superbă, cu nisip alb şi o mare albastră şi fără
cusur. Ochii mei căutau în depărtare pentru a se relaxa ştiind ce urma să se
întâmple. Stresul iubirii trupeşti plutea asupra timpului ce va veni. Dorinţe
ascunse şi acoperite de zâmbete şi presupuneri doreau să spargă zidul
aparenţelor, să spună tot, să spună cum şi în ce poziţie dorea să facă
dragoste, să spună unde, cum şi cât să se atingă. Un egoism nebun îl făcea să
vrea să îi aducă fericirea completă, să poată să o privească la final cum îşi
dă ochii pe spate de bucurie, cum tremură din fiecare colţ al corpului ei,
interior şi exterior satisfăcut, cum îl priveşte cu dorinţă, dar prea obosită
să mai facă ceva. Marea asta nebună îl făcea să aibă vise din cauza unei simple
voci, pe care mai dorea să o audă râzând, pe care o mai dorea o dată măcar să i
se cuibărească în timpanul beat de imaginaţie.
-Şi acum, că am ajuns aici, ce facem?
„Hm! Ce facem?
Te-ai dezbrăcat? Ai limba umedă dansănd nebună cu limba mea? Ţi-ai despicat picioarele
şi le-ai împletit pe trupul meu? Trebuie să îţi spun eu ce vrei şi tu de fapt?
Ce mai aştepţi? „
-Acum... ne plimbăm să vedem ce se întâmplă
acolo jos pe plajă.
„Acolo jos, unde
nu este nimeni, unde, la adăpostul acelei stânci vreau să ne jucăm unul cu
celălalt, să ne mângâiem în public cu inima în gulerele pe care nu le purtăm,
cu iubirea aparent spoită în plăcere trupească, acolo să te sărut în interiorul
buzelor tale, în văzul tuturor şi al nimănui.”
-Nu nimic acolo, jos pe plajă. Vino în
apartament, e atât de frumos...
„Da, este atât de frmos apartamentul.”
A intrat, dar un trup fără haine îl
întâmpină, cald, superb, alb, nud. Ea îl luă de mână, îi răsuci hainele de pe
el şi le stoarse cu totul. Îl luă cu totul, îl invită să intre, îi făcu să
trăiască visul.
„Visul meu e realitatea noastră, o lume
perfectă.”
Am luat-o de mână şi i-am arătat gândul meu,
fără să îi povestesc nimic, fără să schimb nimic, fără să piardă nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu