Micul dejun

         -Ai cumpărat tot?

         -Da... cred...

       Pe stradă mergeau trei persoane. Ea, el şi Liniştea dintre ei. Se pare că Liniştea creştea din ce în ce mai mare, ca un copil obez îndopat în fiecare zi de o mamă care să îl răsfăţa.

        Cumpăraseră tot ce le trebuia pentru o perioadă scurtă de timp. Iubire nu mai găsiseră să cumpere, dar ştiau că pot găsi oricând în inima celuilalt. Era prea ieftin.

        O noapte simplă cu vise haotice trecu, dar nimic nou, nimic deosebit nu apăruse în visele lor. Aşteptam să îmi visez viaţa şi apoi să îmi trăiesc visul, dar trebuia să visez ziua pentru că noaptea se pare că nu îmi aducea mari surprize.

        Soarele răsărea din spatele jumătăţii de chip al ei, cu raze care se spărgeau de firele ei de păr ca jocul unei lumânări fluturate de vânt. El se apropia de ea să audă cum respiră, cu teamă şi fericire. Îi plăcea să asculte fiecare respiraţie e ei, să îi simptă aerul care ieşea din ea, să respirea aerul pe care ea îl refuza. În fiecare dimineaţă chipul ei spunea altă poveste. Una era serenă şi plină de fericire, alta era nervoasă şi plină de stresul soarelui supărător care o atingea pe pleoape şi îi spunea să se trezească. În dimineaţa asta putea citii că a visat frumos, că se va trezi bucuroasă.

        Ea îi umplea sufletul cu energia ei, cu felul ei de a fi, zburdalnică şi plină de viaţă şi de aventură. Nu cred că surprinsese vreodată ca ea să nu zâmbească. Sângele ei era plin de argint viu şi nebuniile ei îl incitau şi îl atrăgeau în acelaşi timp.

        El în fiecare dimineaţă visa că o va trezi cu mângâieri dulci, că o va face să îl dorească, să facă dragoste nebună pe masa din bucătărie, înainte de a mânca micul dejun, sau în baie în timp ce spăla somnul de pa faţa ei cu apă limpede şi rece.

        Am plecat împreună, teji, cu visele în buzunar. Liniştea nu mai era atât de mare, se micşora împinsă de glume şi conversaţie în colţurile lumii. Azi mâncaseră împreună micul dejun, fără linişte şi cu dorinţă obositoare.

         -  Am cumpărat şi ruj pentru micul dejun, cam un kilogram.

Zâmbetul ei făcea soarele să fie invidios.

               În fiecare dimineaţă, ea se ruja, singură cu egoista de oglindă, şi contura buzele impecabil. El ştia cât de mult contează  pentru ea acest ritual, această grijă pentru a arăta impecabil, dar aştepta cu nerăbdare clipa despărţirii, în care urma să îşi ia cea mai dulce partea a micului dejun: un sărut dulce desenat în ruj.