Şoricelul

 Ai văzut o fantomă care se uită în ochii tăi, îşi dă importanţa cuvenită, se uită în sufletul tău şi cu nonşalanţă şi bucurie pleacă spre alte necunoscute? Normal că nu, cine ar fi atât de dus, sa privească pe cineva aşa. O fantomă cu chip de şoricel luminează încăperea mea, pe cînd aveam un vis de noapte. M-am trezit prea târziu, ca să nu spun ca m-am culcat prea devreme, şi am mirosit parfumul ei. Deja plecase. Savuram orice clipă în care îmi aminteam de acea fantomă. Retrăiam orice secundă în care priveam în ochii fantomei. Ochi negri pe alb, ca o poză din reviste perfecte, dar reviste cu poze şi chipuri perfecte sunt peste tot... de ce mi se părea mie atît de interesant chipul de şoricel desenat pe faţa unei fantome dintr-o încăpere întunecată de gândurile mele? Habar nu am, dar, deşi am aşteptat să mai visez aceeaşi fantomă şi în a doua noapte, nu a mai apărut... Am păstrat doar primul vis, sentimentul de atunci, speranţa de atunci... Erau doar speranţele unei sperieturi întârziate.