Din teamă de primăvară am încercat să mă uit în altă direcţie. Sunt poze perfecte ale unor realităţi perfecte. Eu ador a face o poză. a o privi, a încerca să citesc ce se află dincolo de staticul colorit, de nuanţe şi zâmbete. Faci dragoste cu chipul din trecut, cu chipul pe care l-ai captat acum câteva secunde, cu chipul unui fotomodel perfect. Ce este oare perfectul? Poza unui chip cu ochi superbi, alb delicios de piele. Ochii sunt tot, pentru că văd în sulfet, văd acolo unde se află dorinţă, curiozitate şi respingere. Dar oare eu sunt citit? Stii tu ce gândesc, cum visez că stai aşezată, cum ar fi dacă am fi doar noi doi, fără bariere, dar cu abur de iubire, adrenalină, fericire? Visez doar, acum, o muză... trebuie să scap de ceaţa unui chip frumos ca al tău, să scap de demonii unor gânduri obscene clasice de iubire perfectă, de vis exaltant...
Ador o poză, pentru că asta poţi să fi fără să ştii. O poză pe retina unei lumi dintre lumi, cu timpul meu intersectat o secundă cu tine. Am făcut poza... pot să o păstrez?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu