Vals

   Cuprindeam cu mâna un trup ca o nuieluşă. Slab şi livid de emoţie, încă nu îmi reveneam din şocul invitaţiei. Am avut curaj să o invit la dans şi asta îmi consumase mai mult decât trebuia din energia mea. Mă obişnuisem atât de mult cu gândul că voi fi refuzat încât acum eram dezarmat de cuvinte. Ea era ca o poză perfectă a unui vis. Era doar un dans, dar muzica ne obliga să alunecăm unul spre celălalt în conversaţii plăcute.

      Mă zbăteam pe uscat cu început de conversaţii jenante şi „clişee” anoste. Aşteptam să treacă ceva, să depăşesc un moment pe care numai eu ştiam că există. Ea, de sticlă, mă privea cu răceală şi indiferenţă exterioară totală. Aş fi vrut atât de mult să pătrund dincolo de ochii ei frumoşi, să văd în sufletul ei, să aflu unde este portiţa pe care să o deschid, să intru cu o întrebare, şi să nu fiu judecat conform colţurilor cuvintelor spuse.

      Am luat mijocelul ei şi l-am plimbat între mâinile mele. Încercam să nu îmi imaginez atâtea fantezii cu ea, că poate vede dincolo de portiţa ochilor mei, poate citeşte gândurile mele. Dansul ne apropia în transpiraţie de parfumuri şi mă făcea să mă îngrop într-o ameţeală de nedescris. Acum, deschis, bâlbâit în mine, aşteptam să mă izbesc de o stâncă rece. Poate mă înşel şi nu este aşa, poate dacă fac o furtună destul de puternică, ochii ei se vor deschide, trupul ei va fi apă în valul meu de furtună.

    Trecuseră cinci ore în mine, dar în realitate erau doar cinci minute. Savuram cum piciorul ei se atinge de mine, îngheţam când piciorul meu era aproape să calce mici degete ale picioruşului ei... Şi tot aşa. Refuzasem demult să îmi imaginez ce gândeşte şi asta mă făcea şi mai dezarmat. Eram deschis. Sunt deschis. Se apropia spre mine ca spre o pradă sigură. Aş fi dorit să mă dorească, să pot să...

    Muzică m-a dus pe val, am cuprins capul ei, cu mâna alunecând în sus, sub părul ei cu grame de apă. Cu siguranţă nu îmi aude gîndul, pentru că ochii ei fatali se închid de plăcere, eu câştig siguranţă şi dansez cum nu am dansat vreodată. Eram doar noi singuri, într-o cameră mare cu multe locuri de care poţi să te impiedici, dar fără haine şi cu picioarele goale pe un parchet lucios. Eram îngeri cu o aripă care încercau pentru prima data să zboare împreună. Am îndrăznit mai mult spre vis, am pus buzele mele în colţul buzelor ei, am închis ochiul închizitor cu un sărut şi am uimit-o cu pasul meu din dans. S-a agăţat de mine cum eu mă agăţam de ea şi am plutit în sus.

     Valsul acestă mă ducea departe. Imaginaţia nebună îi adresa ei întrebări, dar ochii ei de gheaţă nu spun nimic, ascund secrete, ascund un vals frumos, romantic, întrebător.