Hasme

Am privit cum se lumina în ochi şi trup. Discuţie simplă şi banală: "ce fac ai tăi?...ce fac ai mei?". Mă întrebam pe mine cum mai îmi bate inima şi de ce? Pentru o secundă îmi aduceam aminte cum făceam dragoste, cum alergam după ea în fiecare colţ ca să o pot înghesui. Acum era atât de frumos şi simplu, cu răceală adunată în fiecare colţ. Gândeam şi uitasem cum era să simţi. Cum era oare să gândeşti prin simţiri, să te trezesti că totul are culoare, că totul are puls şi totul este deosebit? Am amintiri pline de ceaţă cu momentele alea. Era odată... Poate din cauza asta toate poveştile încep aşa: "a fost odată ca niciodată..." Toate au rădăcini în trecut. Amintirile devin lustruite de imaginaţie în felul în care vrei să rămână, sau pur şi simplu le distrugi pentru a nu mai retrăi clipele pline de sentiment şi fără gânduri.
Nu îmi aduc aminte decât mâna ta cu parfumul ei specific, combinat cu aroma unui parfum din şerveţele umede, care ar fi mirosit la fel pentru toţi, dar nu aşa cum mirosea pe mâna ta dulce.
Şi ce dacă a fost tot cum a fost... Un singur lucru îmi venea în minte...timpul. Dacă ar fi fost acum ca atunci, dacă am fi în aceeaşi zonă temporală. Am reuşit să mă educ prin abstinenţa cuvintelor din tine, să fiu altfel, să fiu cu gândul, nu cu sentimentul.
Îmi şopteai că totul e la fel. Eu visam ca mai demult. Tu erai acolo, eu doar priveam şi scriam scenarii neauzite şi niciodată scrise.

Ara

Galbenul din tine merge spre un zid,
Dinozaur magic se zbate livid,
Şi şerpi fără aripi colcăie timid,
În rime pereche izbite de-un rid.

Eram eu, acelaşi, cu aripi în poză,
Cu timpul, ca fulger în mâna mimoză.
Duşman sunt cu mine, şi iau, fin, o doză,
Din lacul cu negru şi flori de-o culoare roză.

Mă chinuie sfârşitul din versul meu fin,
Şi te las doar pe tine în vasul meu plin.
Am lacrimile mele, şi ele se scurg lin,
Din secul meu ochi din mortul divin.

Rosul - intermezzo-9

Mă întrebam cum ar fi să trăiesc aşa, îndrăgostit pentru totdeauna de un vis, şi visul să fie chiar lângă mine. Sunt momente în care visul este atât de aproape încât îl poţi mirosii, îi poţi simţii parfumul din contloane... şi totuşi nu vrei să îl atingi. E o ambiţie personală şi stupidă. E ca şi cum aş vrea să mă chinui şi nu ştiu cum, sau mai nou, doar pentru a avea o ocupaţie în viaţă, doar pentru a avea un sens şi o direcţie la care mă tot gândesc.

Morena mea dorea să îi spun cât de des pot că o iubesc, să o sărut cât mai mult, să o ţin cât mai mult în braţe...dar nu ştia ce cere mai exact... pentru că eu oricum urma să fac aceste lucruri din iubire... aşa ştiam să iubesc, sufocant şi enervant pentru unii, dar delicios pentru alţii. Nu trebuia să ceară ce oricum va primii. Încercam să îmi dau seama ce face ca trupurile noastre să fie atât de atrase, ce mă făcea să mă simt aşa de „în înaltul cerului” în prezenţa ei şi când o aveam în gând...şi era prea des în gândul meu.

Ochii ei îmi dădeau linişte şi furtună... Ochii ei răspundeau sufletului meu la toate întrebările existenţiale, la toate întrebările intime, la toate întrebările care încep cu „de ce”, şi aceste întrebări nu erau niciodată pronunţate sau auzite.

Poem din timp

De tine dor,
Cu mine spre nor,
Frumoase ape,
Cu lacrimi uitate.

Aşa eram odată,
        dar cu cuvinte multe,
Azi zac pe podea,
         cu viaţă din pămînt.
Aşa era odată,
         când poveşti se năşteau,
Din priviri pitulate,
        şi imaginaţie dezolantă.

Azi, hai cu mine,
Pe plaja cu vine,
Cu nisip uscat,
De foame deocheat.

Despicable me, despicable you

Conscious of your life you can give everything, and yet you're not the best. Where is the definition of success, and what makes "them" to be the best. I'm sorry that I'm writing in my crooked english, but I need a shield in my thougts, and my thougts right now are only in english. Maybe there will be more people who will understand them, or less people that will criticise my words.
Where was I? The "stupidity of today" and "what makes a man to be successful?" ... These two questions are on my mind, but they are walking away very quickly, so I have to stop them and make them stand still for a second. 
Are you happy today? Not really? No man is really happy for a long time. We are happy for a very short period of time, and we struggle to find happiness anywhere else in the next second. If you think you are happy, think again... it won't be for long, unless you find the next best thing that will make you happy. People with money are too busy to seek... "to seek what?" What is our real purpose? For a second I thought I've reached the best answer, but I was just happy for a second. I'm trying really hard to explain a way to "organize" the world so that none of the problems that are today, won't be there ... Sometimes it comes in my mind an ugly and inhuman thougt...death is an answer maybe, but for who? My world is what I see. If i wish them to die, that means that my world will die and so will I... If I wish that I will die, in an act of unselfishness, then my world dies also, and so will they...
You've got time? I've got some time and I will continue my philosophical quest amongst you, people ... to try to reach the ultimate answer about life... bear with me.

Rosul part 9

      Am aterizat cu bine. Gândurile se liniştiseră şi infuzii de adrenalină şi fericire îi luau locul. Eram nerăbdător să o văd în realitate. Ochii ei mici şi negri îmi lipseau mult. Vameşii şi făceau datoria şi îmi verificau toate măruntaiele bagajelor că poate căram ceva periculos pentru patrie. Era normal şi logic. Ochii îmi fugeau în direcţii diferite faţă de gânduri şi realitate. O doream în ochii mei, să îşi aducă întunecimea negrului din ochi şi să mă întunece în vis. Ah! Nopţile cu ea îmi veneau în minte pas cu pas, etapă cu etapă...ce amintiri ... vise.

       Am terminat cu realitatea. Mă apropiam de ea, fugeam cu gândul spre ea... fugeam cu trupul în braţele ei... Am lăsat bagajele şi am luat-o pe ea bagaj în braţele mele... Era un fulg mic şi uşor. Îmi era aşa de dor de trupul ei. În ultimul timp slăbisem de dorul ei, dar nu mai conta pentru că mă simţeam acasă acum. Am mers pe pasarela spre drumul spre casă. Nu vedeam decât luminile din jur oglindite în ochii ei. „Nu se poate aşa ceva... nu mai am nici un gând, nici o remuşcare, nici o realitate.” Aş fi stat ghemuit la umbra ochilor ei pentru totdeauna, să văd în sufletul ei bătăile inimii mele.

      Mergeam pe drumul nostru şi eu nu o vedeam decât pe ea. Nu ştiam ce se mai întâmplă în jur, şi chiar dacă ştiam puţin îmi păsa. Teoretizez acum dragostea asta, cu toate elementele ei, cu vârsta care te face să fi naiv şi visător. Din păcate orice s-ar întâmpla, eu mă arunc de la înalţime, dar parcă sunt cu o paraşută în spate care mă face tot timpul conştient de ce se întâmplă cu mine, ştiu la ce altitudine sunt şi cum trebuie să trag de coardă să mi se deschidă paraşuta. Chinezoaica mea m-a dus la ai ei părinţi, să văd ce fac, să mă cunoască. Din ce mai învăţasem eu, acum puteam să înţeleg cât de cât limba ei. Erau atât de fericiţi să mă cunoască în viu, să mă atingă. Încercau să îmi povestească de fiica lor că a vorbit numai despre mine, că este îndrăgostită. Mi se confirma visul meu şi nu eram sătul încă. De obicei, orice redută cucerită până la nivel de suflet, nu mai prezintă nici un interes, dar în cazul ăsta eram foarte fericit...eu am fost prima redută cucerită şi îmi era teamă să nu îşi piardă interesul, să nu fie plictisită de ovaţiile mele, de complimentele şi de sclavia sufletului meu în faţa sufletului ei. Nu puteam fi mai fericit... şi eu care aveam atâtea gânduri înainte de plecare.

     Am făcut câteva excursii trândave prin preajma localităţii ei şi apoi am plecat să vizităm Zidul. Mă loveam de tradiţii ca barbarii de Marele Zid şi încercam să mă strecor pe sub acest zid în subsolul pămîntului unde dădeam de ea care mă aştepta. Sub sufletul ei găseam liniştea şi salvarea şi ea nu se supăra.

     A venit timpul să îi dau şi un nume chipului alb cu ochi negri şi mici. Nu are rost să scriu numele ei adevărat pentru că nu ar fi înţeles, chineza e limbă grea, am simţit-o pe pielea mea, în schimb îi voi da un nume plăcut cu explicaţie şi simbol: Morena Dei.

     Morena Dei era un vis frumos care reuşea să îmi şteargă îndoielile cu o privire, care îmi dădea sens şi direcţie... Era Iadul şi Raiul dintr-un vis în care eu eram Zeu...

Rosul part 8 - Morena Dei

Trecuse ceva timp şi mă obişnuiam cu gândul la ea. Se transformase din ideal în realitate şi acum, timpul trecea şi mi se acopereau ochii minţii cu imagini noi. Ea era tot în mintea mea, şi mă tot gândeam când se va întoarce din China.  Strângeam bani ipotetic să pot să mă duc la ea, dar amintirile păreau din ce în ce mai îndepărtate. Aveam îndoieli dacă ochii ei o să mai spună aceleaşi cuvinte pe care mi le spunea odată. Timpul era un zeu care îmi spunea să nu mai urmez calea asta, că era prea departe, să uit.

    Ştii tu frumoasă privitoare din ochii mei cum era odată lacrima mea nevăzută? Aveai un vapor plin de lacrimi cu care te plimbai prin furtuna sentimentelor mele şi nu ştiai încotro este soarele şi când e noapte. Eu mergeam pe gheaţa zilelor şi obiceiurilor tale, tu nu ştiai visul meu.

     Soarele tău eram eu, tu erai ziua mea... Eu ştiam chineză din ochii ei, ea ştia limba mea fără cuvinte... cel mai frumos vis.

     Aveam avion spre ea şi mă pregăteam să cumpăr bilet. Gânduri scurte îmi treceau prin minte şi aveam întrebări şi dileme reci. Inima îmi sărea în piept coarda şi visam frumos. Nori negri aduceau gândurile realiste. Ea zicea să vin, ,că îi este dor de mine, că vrea să trăim fericirea în clipe numărate sub cerul liber. Viaţa îţi dă puţine şanse să trăieşti fericirea şi eu o aveam oportunitatea în faţa mea. Şi ce dacă pe întâlnirea şi pe relaţia asta nu scria „au trăit până la adânci brătâneţi” şi au făcut copii, şi au avut nepoţi.  Dar hai să plec, să mă urc în avionul ăsta şi să văd cum este lumea acolo, cu mistice credinţe şi definiţii diferite ale iubirii. Lumea mea este oare ca şi lumea ei? Sigur, a fost aici, am dansat, am făcut dragoste şi am fost îndrăgostiţi, dar oare dragostea ei a rezistat de atâta timp? Eu sunt la fel de îndrăgostit, dar am atât de multă nevoie de ea, de privirea ei, de cuvintele ei încât mă cuprinde nesiguranţa.

     Cum visam prima întâlnire de aici de la distanţă? O privire, un zâmbet şi un sărut, fără cuvinte. Ştii că vreau să simt gustul buzelor tale ca şi cum ar fi prima dată. Chinezoaica mea dragă avea aşa un dulce mod de a te face fericit, cu alergări în jur, cu cuvinte multe spuse rapid şi înţelese parţial de mine, cu femeieşti porniri adorabile şi inimaginabil de frumoase. Aş vrea totuşi să nu scoată nici un cuvânt când mă vede, primul cuvânt pe care să îl spună să fie prin buzele ei în buzele mele, prin ochii închişi de plăcere, prin... îmbrăţişare cu picioarele.

       Avionul decolă spre departele, misticul, continent. Aşteptam experienţa.