Supăram unele persoane prin firea mea şi unii ţânţari mă supărau pe mine. Adăugam liniuţe pe un perete din minte la fiecare zi care trecea. Am uitat deja numărul lor. Mă gândeam la fantoma trecutului, la visul meu real pe care l-am trăit cu bruneta chinezoaică.
Ce vise? Ce sentimente? E mai bine să merg liniştit pe stradă, cu ochiul din mine vizionând visul şi cu cel al realităţii treaz şi agitat.
Odată cu vârsta se adună şi gândurile din suflet în minte, din inimă în tactil, din vis în realitate. Unde eram? La povestea unei chinezoaice frumoase. De unde îmi pot eu imagina un astfel de vis? Din colţul minţii mele visătoare.
Am cunoscut o chinezoaică frumoasă, cu ochii de sticlă, negri şi răpitori. Era o distanţă atât de mare, atât ca limbaj cât şi din punct de vedere al culturii, între noi, dar asta era doar o mică piedică în calea gândurilor mele. Ea se potrivea perfect cu visele mele, era ca o piesă lipsă dintr-o imagine care eram eu. Frumuseţea fizică a ei mă încânta la nebunie. Nu îmi dădeam seama dacă o privesc cu ochii realişti cu care priveam toate femeile din jur şi le judecam după standardul bunului gust, sau o priveam cu ochii plini de cataractă ai iubirii pe care visam că simt.
Nu fizicul ei mă încânta. Era ceva anume în felul în care păşea pe stradă, ca o barcă din vis, care merge pe mare, cu valuri care o ridică şi o lasă constant. Când îşi strângea părul era exact ca o balerină rusească. Întorcea capul cu o mândrie şi o eleganţă pentru care orice regină s-ar fi antrenat să o aibă.
Şi totuşi, după lungi întrebări şi analize, îmi dau seama că nici astea nu contau... ci felul în care mă privea, felul cum se adâncea în ochii mei, felul în care mă simţeam atras de ea doar privind lacul negru din ochii ei...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu