Fără

Fără tot, lipsit de margini, lipsit de gând şi intrigi. Aşa arată o zi, cu calm şi spirit de comun în inimă.
Mă amuză ceilalţi, disperaţi şi enervaţi când apele mele sunt calme. Eu pierd, ştiu. O viaţă fără urcuşuri şi fără coborâşuri nu se numeşte viaţă.
De ce gânduri, când totul ţi se dă gratuit fără efort şi totul îţi este atât de frumos pictat, desenat de alţi graficieni a căror treabă e să facă asta. Treaba mea este să fiu o rotiţă între alte rotiţe. Treaba ta care este?
O întrebare fără rost. Ne afundăm în specializare, cu ochii cârpiţi de nesomn, cu dorinţa de a face ceva ieşit din comun, dar care nu are voie să depăşească legea, nu are voie să treacă peste limitele impuse de toţi ceilalţi. Ce dilemă dificilă... Să spun că există diferite ieşiri din lumea asta... dar toate sunt tabu.
Şi de asta sunt ieşiri, pentru că sunt tabu. Câte ieşiri normale există din lumea asta.  Nimeni nu ţi le arată. Nimeni nu ţi le spune. E un mic culoar al celor fericiţi.

Sfântul

Caut nemurirea in tot ce mişcă,
Şi sunt nemişcat de lume,
Caut să trăiesc fără repetiţie,
Fără fericire, caut fericirea
Plâng după repetiţie,
Dar citesc atent scenariul.
Mă arunc pe topoganul timpului, şi,
Nu aud sunetul dinţilor de durere.
Sunt fericit de o voce,
Încântat de un zbor din vis,
Aruncat de lumina de ieri în furtuna de mâine.
Sunt Eu, alături de voi cei din visul meu,
Vă ating, vă simt, vă gust.
Sunt Eu, şi lumea din jur, mintea mea,
Visul meu.

Vocile şi gâlceava

-Cu mic, cu mare, vă adunaţi să vă certaţi aici în faţa mea? De ce stai tu femeie cu poalele ridicate să îmi arăţi pielea ta cristalină şi să îmi ceri gânduri dulci?
   Un ţăran se apropia şi începea să înjure, cuvintele lui erau colorate şi nebune. Din stânga venea un elegant bărbat cu haine de lux şi cu privirea semeaţă. Era curios ce se întâmplă şi pregătit să intervină. Din colţul întunecat se mişca o umbră neagră cu nervuri şi cu culori întunecate care îi circulau prin vene. Sunt curios ce se întâmplă acum. Un domn prezentabil se coborâ din o maşina luxoasă. Ascundea sub haine o armă cu care omorâse peste două sute de oameni. Ce vor oare toţi?
Pe o buturugă, în mijlocul lor, stătea un om palid, slăbit de puteri, albastru sub ochi, cu privirea în pământ, îmbrăcat într-o cămaşă albă, desfăcută la nasturi. Femeia încerca să îl atragă, să îl facă să i se aprindă ochii cu pasiune, dar el avea numai ceaţă gri-albastră în ochi, tristeţe şi întrebări filozofice. O voce ridicată îl întreba ceva, lovindu-l la fiecare gând cu o înjurătură. Îl privi pe ţăran şi îi aplică o privire de ură care îl făcu pe loc să tacă. Mafiotul se apropie, propuse să ucidă pe toţi, şi aşteptă cu fruntea sus un răspuns. Scosese deja arma şi era pregătit, dar nu speria pe nimeni. Femeia continua să se dezbrace şi îşi înjumătăţi numărul de haine care le avea pe ea, lăsând deja să se arate nuri ridicaţi de pe sub bluză. Elegant, omul îmbrăcat în acele scumpe haine şi plin de gel ajunse lângă buturugă. Vorbi ceva elegant, exprimă o dorinţă, dar nimic, nici o reacţie. Umbra neagră acapară atenţie tristului om de pe buturugă. Din ochii lui ieşiră aburi gri şi se uniră cu vocea întunecată a umbrei.
  Praf albastru acoperi tot. Tăcere în gânduri. Pe o buturugă stătea un om plin de decizii de luat, slab, cu ochii trişti, cu privirea goală. Căuta prin ceaţă direcţia gândului să viitor. Lumea lui era o ceaţă. Viaţa lui era o ceaţă fără lumină, albastră, mistică.

Discutabil

 Am făcut un pas discutabil în afara cercului. Mă aşteptam să mi se coloreze piciorul, să mă simt lovit, îndurerat, dar nu a fost deloc aşa. Am privit cerul cu ochii plini de ceaţă. Nu ştiam ce culoare are. Nu ştiam unde să mă îndrept. Vreau să fac şi pasul următor, dar aş auzi anumite uşi închizându-se în urma mea. Sper că va fi bine acolo în întunericul ăsta aparent. Am multe soluţii, şi toate calculele se opresc doar la un pas în faţa mea. Vreau libertatea de a face ce sunt. Vreau libertatea de a scrie ce sunt cu un creion de plastic. Vreau să privesc liniştea în ochi şi să îi spun că este cea mai bună amantă, dar eu voi fugi de ea.
În afara cercului văd saci grei, îi ridic, mă antrenez, mă apuc de cărat...Va fi greu ce va urma.

Doar azi

Doar azi,

 pot să îmi imaginez cum sângele îţi pulsează în firicelele de vene din piciorul tău nebronzat.

Doar azi,

 pot privi cu ochii îndrăgostitului o conversaţie plăcută, cu vise dulci de creme servite într-o cofetărie a vieţii.

Doar azi,

 încerc să te mişc spre a mă place, cu pleoapele tale cu farmec, din ochi fericiţi de bucurie.

Doar azi,

 am cântecul vocii tale moi şi plăcute, care îşi adie cuvintele pe pielea zburlită a gâtului meu.

Doar azi,

 nu vreau să văd decât cuvintele tale cu albeaţa laptelui şi dulceaţa mierii din ele, cu tot.

Doar azi,

 mă simt ca într-o încăpere plină de aburii ochilor tăi maţi şi încinşi ca noaptea.

Doar azi,

 te caut pentru a fi a mea, printre cearşafuri acoperite de uşi, şi întâlniri înmulţite cu zece.

Doar azi eşti a mea,

Doar acum.

Convoiul plictiselii...

    Desluşesc cu greu ce scrie pe zidul din faţa mea. Mi-aş dori să îmi pun ochelarii permanenţi, dar am ceva ce mă opreşte. Mă dor ochii dar încerc să deduc logic cuvintele şi toate cifrele de opt si de nouă care se aşează unele după altele. Mă întreb „ dacă mă apuc să studiez cum ştiinţe oculte şi a face vrăji, inseamnă că încep să o iau pe căi anormale, oare?”. Cei care apelează la vrăji şi vrăjitoare sunt prea comozi pentru a face ceva cu adevărat ca să schimbe ceva din viaţa lor. Logica este cea care câştigă tot timpul.

      Viaţa este atât de neinteresantă câteodată. Poate ar fi bine să nu mai poţi visa sau să nu mai poţi imagina înainte ce vei face, ca în cazul meu. E adevărat că orice experienţă reală le depăşeşte pe celelalte, dar şi cu costuri mai mari. Cu lene în braţe, caut nemurirea? Cât de patetic pare tot, cât de ireal... Visez lumea asta banală în care trăiesc şi trăim cu toţii? Este cu adevărat reală? Sunt atât de mulţi care ar dori să ştie că totul este un vis, că de fapt ei sunt regi în alte lumi, că nu trebuie să se chinuie sau să facă mare efort pentru a supravieţui.

     Ne uităm la ceas. Au trecut trei minute şi muzica răsună liniştitor în ureche. Aşteptăm amândoi să mai treacă o secundă. Ce facem acum? Aşteptăm să vedem ce planuri avem pentru mâine şi ne odihnim ca să nu stricăm ziua de azi? Să ne relaxăm... Cum ar fi să fi un zeu nemuritor? Să nu ai nevoie de nici un scop, de nici o viaţă, de nimic. Să trăieşti aşa, cu puterea de a nu muri niciodată. Blestem sau binecuvântare? Omul este atât de ciudat cu o astfel de dilemă în braţe. Încă o secundă şi se mişcă ceasul din perete. Necunoscutul se apropie cu încă un pas. A vrut să ne spună cum va fi viitorul, dar a observat că ne relaxam şi nu a mai dorit să ne deranjeze. Despre ce vorbeam? Despre Nemurire? Nemurirea nu există decât împreună cu mortalitatea... ca ziua şi noaptea, ca albul şi negrul.

 -  Aşa te relaxezi tu oare? Vorbeşti cu tine despre nemurire ca un bătrân nebun?

- Da, aşa ar fi ideal să îţi petreci relaxarea, vorbind cu tine, despre tine, încercând să afli ce se află în spatele tău, pe ce poţi conta.

- Şi ce faci când apare „reporterul”, cum sunt eu acum? Mai ai loc de încă o voce?

- Dacă nu ai fi „tu”, atunci aş căuta vocea externă care să mă susţină şi să mă ajute. Am crezut că iubirea poate să îmi dea un suport perfect, dar acum am îndoieli...

- De ce spui aşa diplomatic şi când vorbeşti cu tine? „am îndoieli” ? Pentru cine vrei să ascunzi că nu mai crezi deloc în iubire şi că ţi se pare ceva fără importanţă, ceva care nu mai există în tine, ceva care te blochează în viaţă, dar ceva foarte plăcut, ca un drog de care nu poţi scăpa.

- Aşa e, dar orice drogat poate să nege că are o problemă, sau mai bine zis, să se ascundă în spatele „dependenţei” lui pentru a motiva „ratările” din viaţă. Sincer aş prefera oricând să ratez în viaţă pentru p iubire, dar asta e şi problema... când iubeşti poţi să depăşeşti orice.

- Acum mai iubeşti? Cum este iubirea ta?

- Aş vrea să fie altfel, să fie nouă, să fie nebună, să simt că trăiesc. Acum alerg după întâmplări pe care trebuia să le fac la tinereţea mea... Îmi este dor de un sărut lung care să mă facă să nu mai îmi dau seama dacă limba mea este a mea, dacă buzele mele mai sunt ale mele, dacă dulceaţa din gură vine din sărut sau din vis.

- Azi trebuie să pleci spre un nou vis. Simţi că ai toate căile blocate la un nivel pe care nici tu nu ştii cum să îl accesezi... Ce poţi să faci acum?

- Azi, ca şi ieri, îmi iau zborul spre necunoscutul iubirii din vis. Am o femeie în vis pe care vreau să o dezbrac de gândurile ei, să mă rog să vină la mine, să mă rog să ... îmi lase sufletul ei la mine. Colţul meu de Rai este în fericirea ei. O altă femeie, care se mai suprapune câteodată cu cea din vis este departe şi îmi trimite gândurile ei, dornică să o visez.

- Esti un naiv leneş, ştiai asta?

- Şi ce dacă... (cât urăsc „reporterii” ăştia băgăcioşi). Nu e chiar treaba ta. Du-te şi interoghează pe altcineva.

- Văd că ai lângă tine un alt om care doarme. Poate vrea el să fie mai deschis la întrebările mele. „Hei, domnule!”

- Ai înnebunit!!! El e cel mai întunecat gând. Nu îl trezi!

- De ce? De ce îţi e teamă? Poate el ştie să trăiască şi să simtă, să te pună la punct, să te facă să nu regreţi nimic din convoiul ăsta de plictiseală în care trăieşti.

- Tăcere!!!

Aşa îmi desfiinţez, demonic şi despotic, orice încercare de a mă îndrepta cineva spre altceva decât spre plictiseala asta plăcută din viaţă.

Nima

    Foaie goală, îndoială de bătrâneţe, îndoială de culoare şi îndoială de tot. Mi-am lăsat o chică plină de apă, cu nervii adunaţi de pe cer. Mă gândeam la ea, o fată simbol al impulsului sexual, o imagine perfect sculptată în ochiul minţii. Cine nu o doreşte oare? In nihilismul meu afectat de dorinţă nu mai îmi curgea nici un vis, doar acela de a o plăti să fie în braţele mele. Cât de greu sau cât de rău ar putea să îţi fie după ce faci sex cu o astfel de femeie uşuratecă, dar atât de frumoasă? Normal că mintea mea nu ştie ce înseamnă un rezultat al realităţii, ci doar un rezultat al imaginaţiei mele. Scenarii tâmpite îmi frustrau mintea şi încercam să mă opresc din a visa toţi paşii pe care îi puteam parcurge pentru a avea o anume Ea, pe o superbă Ea, o Ea a tuturor...

   Am mers cu gândul ăsta noaptea, şi făceam scenarii, care până acum îmi lipsiseră, cu actori necunoscuţi, dar cu mine în rolul principal. Eram ce stiu că nu sunt, îmi doream poate să pot sa fiu altceva, să am nervi în mine, să pot să fiu călit de o experienţă aşa de ciudată, dar atât de interesantă.

   Partea asta e în orice femeie, şi în cele frumoase şi în cele urâte. Sexualitatea şi atracţia pentru una sau alta par foarte puternice, dar mintea este un conducător atât de ciudat şi de acceptat în mine încât firul visului este urmat în detaliu, este bine structurat şi foarte aproape de realitate... Ce mi-aş dori oare de la o astfel de experienţă şi unde ar fi surpriza?

   Plictisitor! Am fost acolo, am văzut, am simţit la fel. Eram tot eu, un pic mai şifonat, un pic mai rău, cu o parte din suflet pierdută. Ea aştepta acolo, tot cu sufletul curat, dar cu ecoul răului în ea. De ce să dau valul mai departe, de ce să propag experienţa lor şi durerea lor mai departe.

    Am mers mai departe, cu un bagaj mai mare de vise şi un bagaj mai mare de frustrări. Undeva, la orizont o să le arunc, o să le uit, o să iau o parte din ele cu mine în întuneric.