zece minute

     O alee pe care merg cu tine de mână, azi , nemâncat de iubire, obsedat de poza cu chipul fericirii perfecte. Am privit tatuajul tău cu însemnătate ascunsa.  Semnul ăla înseamnă... atît de multe dacă aş putea să îl sărut, să pot să simt cum se zbate în spatele lui o viaţă, să te simt cum tresari cu dorinţa de mâine.

    Pe aleea asta am mai mers şi sunt rece şi foarte expert în simţiri... şi cu toate astea mă simt la fel, cu bătăi multe de inimă, cu dorinţe şi frustrări nebune. Azi pot să îţi spun ce am învăţat despre iubire... Nimic. Doar m-a făcut mai rece şi totuşi la fel de iubitor. Cred că adoram liniştea, dar acum va veni iar furtună. Marea liniştită nu este o mare sănătoasă. Se anunţă clipe de nelinişte.

    Acolo am făcut dragoste, ştiu... şi acolo. Dar acolo nu am făcut decât în vis, şi visul cu gândul acesta de a face iar dragoste cu tine mă face să tremur, să îmi doresc asta mai mult. Tu ce îţi doreşti? O pată pe un tricou cu simboluri mitice, sau o cameră cu ziduri pe care să o pictăm cu vise închise?

    Înainte vorbeam despre trecerea timpului, de durere şi mitice apariţii ale neputinţei de a mai fi tineri. Azi durerea este un mit, timpul trece prea repede şi nu mai suntem tineri.  

   Te izolez cu mine zece minute în camera noastră, te dezbrac de piele şi suflet şi te las să mă pătrunzi în inimă cu raza ochilor tăi superbi.  Văruiesc cu trupul tău zidurile, acopăr cu sânii tăi geamurile viselor celorlalţi şi mă îmbrac în oasele tale mâncând din inima ta. Culorile vieţii bat deschis o tobă de dans în ochii mei. E toba de vise, cu semnale de fum, îţi transmite un mesaj de viitor. E nebunul din şah care te anunţă că va face o altă victimă pe tabla noastră de joc.

    Îţi era dor de cele zece minute cu mine?