Greaţă de timp

Întins în pat, mă gândesc cum ar fi să dorm. Atât de frumos aş putea să visez ceva surprinzător şi erotic, să mă trezesc inoculat cu visul şi să vreau să îmi aduc aminte tot. Dar nu e aşa. Am gânduri nebune, am gâduri multe şi înghesuite pe un singur loc în sala de aşteptare din mintea mea. O umbră din mine pleacă, se ridică cu cuvintele şi pleacă în bucătărie să fumeze. Un obicei prost, un viciu în care îţi îngropi gândurile. Ce ar trebui să fac acum, fumând cu greaţă visele şi gândurile adunate. Pierd din vedere imaginea mare a vieţii, visul cel mare cu care trebuie să te joci de-a riscul şi liniştea. Mă opresc şi îmi aduc aminte de iubire şi visele din trecut. Durere şi sufletul se roteşte cu privirea în altă direcţie. Păcat că nu mai am timp să irosesc secunde în gândul despre timp. Divina inspiraţie m-a lăsat fără cuvinte. Secundă cu secundă mă uit cum alerg cu tine, cititorule, de mână, spre o moarte sigură. Trupul meu nu va mai fi, dar gândul meu v-a trăi prin tine, ca o viţă de vie care creşte, se agaţă, face roade dulci şi vinuri îmbietoare în timp. Mă aşez la o masă, degust urma mea din tine, rotesc paharul, privesc culoarea vinului şi aprob un gust delicios cu o plescăială plină de impoliteţe. Mintea ta are gustul gândului meu şi mă îmbată mai mult pe mine de fericire. Am puterea să înving timpul prin tine. Ce urmează în secunda umătoare?