Pensula pictorului era gata, pregătită. Se uita la
model, se străduia să nu dezbrace mai mult nudul care îl vedea... şi apo îşi
umezi ideile. Ar fi avut ceva frumos de pictat, dacă ar fi avut şi ceva
sentimente ataşate, dar ... sentimentele au fost oprite de mult. Era interzis
să fumezi o ţigare ilegală. Era obositor să fi iar cu sufletul împrăştiat în faţa cuiva care nu părea că are
sentimente, sau că ştie ce este acela un sentiment. Era o insulă închisă, dar
un nud perfect pe care putea să îl admine din afară, să îl picteze, să îl
ofilească după cum avea el chef şi după cum îi dicta vopseaua imaginaţiei.
O linie rotunjită, o părticică de suflet
atârnată, o culoare hotărâtă indirect de nudul din faţă... încet încet lua
naştere o operă de artă. Ar fi vrut să o trateze ca pe un copil, să o trateze
ca pe o femeie... să o sărute cu buze moi şi protectoare pe frunte şi cu buze
grele şi apoase peste tot trupul, peste toate locurile ei umede...
Ochii ei îl chinuiau pentru că erau
perfecţi, un cer şi o mare unite peste tot într-o pedeapsă greu de suportat. Nu
reuşea să picteze cu ochii lui, şi vedea cum inima şi sufletul se căţărau pe
el, pe mâna lui, pe culorile din pictura lui. Era aproape de a se trăda în faţa
ei, era aproape de a mâzgăli ce şimţea într-un mod prea vulgar.
Părul era de culoarea cameleonică a iubirii,
azi negru cu noanţe albastre, mâine galben ca lanurile de grâu... şi acum
roşiatic ca focul din ochii lui. Se simţea stors de apele care îi tulburau
sufletul, dar picta în continuare, gelos pe mâna lui că reproduce tot atât de
detaliat, încât să vadă şi alţii culoare ei şi a sufletului lui combinate.
Pictura era perfectă, dar era foarte bine
dacă ar fi reuşit să o ardă. Ea sigur nu va fi mulţumită. Sufletul lui nu era
de ajuns, nici în combinaţie cu divinul ei trup. Sufletul lui era doar o linie
pe un tablou mare, ân care ea ţinea evidenţa celor zdrobiţi. Poate tabloul ei
final era mai frumos, mai nemuritor... Poate...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu