Născut din moarte

Amar e cuvântul pe care îl caut, aşa cum am căutat fericirea şi aşa cum am căutat iubirea din carte. Acum m-am liniştit, preocupat de o veşnică problemă existenţială, împiedicat să gândesc cu inima. Am terminat cu legătura dintre vis si realitate, acum trebuie sa aleg, să le despart, să le lustruiesc pe amândouă şi să mă apropii de prietena mea Moartea.

  Ieri am primit dezamagiri, azi primesc dezamăgiri, mâine la fel. Credeam că undeva există o bandă comună între bărbaţi şi femei. Oare de unde vin visele de iubire? Cred că numai bărbaţii pot să facă asta. Femeile au cele mai frumoase poveşti reale de iubire, toate adâncite cu picioarele în pământ.

   Acum să las un pic valul să mă uşureze de greutatea gândurilor. Somul îmi cam lipseşte în ultimul timp. Dau vina pe primavara asta începută ciudat, dar cine ştie ce se ascunde în adâncul gândului meu. Aş vrea să scap, şi probabil o să scap de visele astea fără sens. Vise cu o poveste cursivă care mă chinuie toată noaptea, vise cu persoane din trecut, vise care prevestesc ceva ce nu pot înţelege. Când o să mă mai liniştesc oare? Nu mai am timp de nimic si desenez actele şi activităţile mele ca petele unui dalmaţian pe spatele timpului care trece prea repede.

   Drogul meu principal, şi nu mă mai satur de el, este visul. Acum visez fără voie noaptea, pentru că ziua nu mai am timp. Câteodată visele sunt ca un singur tablou care se repetă, ca un film pus pe pauză. Sunt cele mai obositoare nopţi posibile. „Oboseală” era un prieten bun, care mă făcea să pot să trec mai uşor prin viaţă. „Boem” zice lumea că sunt...