Ai scris vreodată scrisori pentru cineva pe o hârtie? Să scrii cu grijă, fiecare cuvânt calculat, fiecare cuvânt să spună tot ce vrei să spui... Să aştepţi apoi răspunsul, zi de zi, să te stresezi cu întrebări....dacă nu am scris tot? daca sunt cuvintele mele înţelese greu sau deloc... daca iubirea mea nu este descrisă cum trebuie pe hârtie? Toate întrebările din lume aglomerate pe secundă şi apoi te calmezi singur... şi mai trec câteva zile, după care primeşti scrisoarea... Fericire supremă! Priveşti plicul şi îl analizezi cu grijă. Ai rezistat până acum, de ce să nu mai rezişti un pic, să savurezi momentul, să amîni clipa ddeschiderii de plăcere şi bucurie şi de teamă de ce ar putea fi in ea. Deschizi scrisoarea, tragi aer în piept şi speri... citeşti "Dragul meu" şi inima începe să se aşeze la loc. Ochii cresc în dimensiune, cuvintele le sorb pas cu pas, rapid, trec cu viteză peste ele şi păstrez doar sentimentul din ele. Ştiu că o sa revin şi o să citesc iar şi iar cuvintele, chiar dacă sunt dulci, chiar dacă sunt amare. Îmi povesteşte viaţa ei, şi amân concluziile. Caut cuvinte cu "sentimente", caut "iubire", "dragoste", "a place"... ceva despre mine, plin de egoism. Găsesc cuvintele căutate, sufletul meu le soarbe, le absoarbe cu tot, le disecă şi transformă în fericire pură. Bucuria mea de o zi... Iau o hârtie albă, care de obicei mă îngrozeşte pentru că trebuie să o umplu. Dar am cu ce, am cuvinte grămadă care aşteaptă să spun ce simt, si scriu... încet, dar scriu. Timpul trece repede. Sunt liniştit că am terminat. Douăzeci de pagini...de unde atât? Acum aştept răspunsul...
Ce frumos miroase hârtia cu parfumul ei, plicul de la ea... Ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu