Brunose

Prea multe informaţii, prea multă oboseală, prea mult tu. M-am aplecat peste mine, ca întotdeauna în lumea asta, ca un robot care vrea să cunoscă mediul şi tot din jur. E ca şi cum aş privi doar, un ochi care vede ce se întâmplă şi se minunează că are controlul unui trup. Până şi trupul ăsta e tot ceva din mediul înconjurător, şi de mici cercetăm ce se întamplă cu el, ascultăm cum se aude în el, vedem ce reacţii are la tot ce îi facem.  Cât de ciudat e totul. Dacă nu ar exista credinţa asta am fi doar un film care se poate termina cu un scris negru pe un ecran negru. Nici măcar când scrie "sfârşit" nu putem vedea. Priveşte în istorie, câţi oameni erau născuţi doar pentru a face pe alţii să trăiească. Unii erau născuţi pentru a avea o moarte pentru un ideal, alţii pentru a avea o moarte fără să ştie de ce... dar toţi murim, corect? Nici nu ar fi amuzantă viaţa dacă nu ar fi etapele astea normale: naştere, casătorie, moarte. Unii au scris în calea lor altceva...moarte în accident, moarte de boală...sinucidere...stupid. Câte minute crezi că mai ai din filmul vieţii tale? Ai filmat tot?