Eu lângă

-De ce stai lângă mine? Privirea ta îmi spune că ai facut un pas în altă direcţie, că ai crescut de lângă mine şi că acum priveşti altfel totul. Te-ai maturizat?

Tăcere. Privirea ta desenează un ultim semn de exclamare. Te laşi pe spate si îţi aduci barba în piept. Eşti tare bronzată în lumina asta. Ochii tăi sunt aceia, dulci, care întotdeauna m-au purtat spre visul unei iubiri de vară, cu pasiune, indiferenţă faţă de ceilalţi, şi cu logica inexistentă. Nimic nu se poate întâmpla rău din asta, îmi spune gândul. Mă apropii de buzele tale îndreptate în direcţia în care ţi se îndrepta şi gândul... departe. Te sărut, buzele moi, un pic uscate de răcoare, şi un prin surprinse de faptul acesta. Ai deschis ochii larg, ai privit spre mine şi ai zâmbit.

-De ce ai făcut asta?

-Era ceva ce speram să fac de când eram singurul tău vis de iubire. Acum sunt doar o explicaţie reală a unui trecut frumos pentru mine. Erai ultima cetate în care îmi ascunsesem visele de iubire. Îţi dau sărutul ăsta aşa copilăresc, singurul, pentru a ţine tu cheia viselor la tine. E bine să o ţii tu. E bine să mi-o înapoiezi atunci când mă vei visa noaptea, când sufletul tău mă va visa iar.

-Răspunsul meu îl ştii deja, ştiu că îl poţi citii în mine, în mintea mea.

-Răspunsul tău îl simt prin visele pe care mi le ascunzi, prin diplomaticul tău răspuns fără cuvinte. Dar acum nu mai cotează, încă mă mai hrănesc cu dulceaţa buzelor tale şi îmi va fi de ajuns pentru totdeauna. Ştiu că mă mulţumesc cu foarte puţin... dar acel puţin este esenţa a tot ce trăim, clipa care rămâne în memorie, clipa care te face să îţi pară rău că vei muri vreodată.

-Eşti atât de copil. Eu sunt deja în altă lume, car alte gânduri pe umeri, am altă fericire în altă realitate. Nu mă faci decât să visez pentru o clipă, să mă întreb "dacă" doar pentru o secundă, şi poate un "de ce" câteodată. Alung gândurile, pentru că m-am maturizat în visul de iubire.

-Ştiu toate astea, dar nu ştiu de ce, atunci când mă uit în sufletul tău încă mai văd ceva foarte special, acel loc al meu, ca lumina unei lumânări în întuneric, şi ştiu ca acea lumânare poate declanşa întotdeauna un incendiu de proporţii. Poate mă înşel... sau poate nu. Tu ştii adevărul.

-Ţi-am spus că gândeşti prea mult, că îţi faci prea multe probleme... Totul a atât de simplu.

-Ştiu. Gândul meu pentru tine e foarte simplu şi cuprinde un sentiment pe cale de dispariţie din mine. Sunt sigur că poţi duce tu mai departe tot. Sunt sigur că dacă îngrop fericirea în vise cu tine, nu vei regreta şi vei visa.

Tăcere ca la început.

Acceaşi privire dulce, acelaşi portal spre iubire, aceeaşi distanţă cu poduri de gânduri fără cuvinte.

Sărbatoare

Ce sărbătoare ai în tine? Ce fericire ai în tine?
E un sentiment... A avea parte de un cadou... o aşteptare... o bucurie.
E un sentiment, doar un sentiment. O bucurie egoistă de a da şi de a primi.
Cu un calm nebun, mă bucură viaţa, cum se zbate să mă facă un pic conştient de mine. Se zbate şi încearcă să mă trezească fără nici un pic de spor.
Cu cine eşti? Cu cine sunt? Mă întreabă cele două voci din mine, obosite, extenuate, cu privirea plină de ceaţă.
Ai fost acolo?
Da.
Ai văzut minunea?
Ai văzut cum toţi dansau? Toţi aveau aceeaşi frică de necunoscut. Acceaşi teamă de moarte sau de rău.
Ţie îţi este frică de cineva? De moarte?
Da, dar fac un scop din a nu îmi mai fi frică de nimic. Imaginează-te robot!
Lacrimi, te mişcă?
Lacrimile sunt poezie! Lacrimile sunt esenţa sentimentului şi exprimarea lui, aşa cum îmi exprim si eu sentimentele în poezie.
Mă aplec în faţa lacrimilor, ca în faţa unor cristale totemice, creatoare de religie.
A cui religie?
Religia celui care le naşte!
Şi mâine despre ce vorbim?
Despre tine...

Fără

Fără tot, lipsit de margini, lipsit de gând şi intrigi. Aşa arată o zi, cu calm şi spirit de comun în inimă.
Mă amuză ceilalţi, disperaţi şi enervaţi când apele mele sunt calme. Eu pierd, ştiu. O viaţă fără urcuşuri şi fără coborâşuri nu se numeşte viaţă.
De ce gânduri, când totul ţi se dă gratuit fără efort şi totul îţi este atât de frumos pictat, desenat de alţi graficieni a căror treabă e să facă asta. Treaba mea este să fiu o rotiţă între alte rotiţe. Treaba ta care este?
O întrebare fără rost. Ne afundăm în specializare, cu ochii cârpiţi de nesomn, cu dorinţa de a face ceva ieşit din comun, dar care nu are voie să depăşească legea, nu are voie să treacă peste limitele impuse de toţi ceilalţi. Ce dilemă dificilă... Să spun că există diferite ieşiri din lumea asta... dar toate sunt tabu.
Şi de asta sunt ieşiri, pentru că sunt tabu. Câte ieşiri normale există din lumea asta.  Nimeni nu ţi le arată. Nimeni nu ţi le spune. E un mic culoar al celor fericiţi.

Sfântul

Caut nemurirea in tot ce mişcă,
Şi sunt nemişcat de lume,
Caut să trăiesc fără repetiţie,
Fără fericire, caut fericirea
Plâng după repetiţie,
Dar citesc atent scenariul.
Mă arunc pe topoganul timpului, şi,
Nu aud sunetul dinţilor de durere.
Sunt fericit de o voce,
Încântat de un zbor din vis,
Aruncat de lumina de ieri în furtuna de mâine.
Sunt Eu, alături de voi cei din visul meu,
Vă ating, vă simt, vă gust.
Sunt Eu, şi lumea din jur, mintea mea,
Visul meu.

Vocile şi gâlceava

-Cu mic, cu mare, vă adunaţi să vă certaţi aici în faţa mea? De ce stai tu femeie cu poalele ridicate să îmi arăţi pielea ta cristalină şi să îmi ceri gânduri dulci?
   Un ţăran se apropia şi începea să înjure, cuvintele lui erau colorate şi nebune. Din stânga venea un elegant bărbat cu haine de lux şi cu privirea semeaţă. Era curios ce se întâmplă şi pregătit să intervină. Din colţul întunecat se mişca o umbră neagră cu nervuri şi cu culori întunecate care îi circulau prin vene. Sunt curios ce se întâmplă acum. Un domn prezentabil se coborâ din o maşina luxoasă. Ascundea sub haine o armă cu care omorâse peste două sute de oameni. Ce vor oare toţi?
Pe o buturugă, în mijlocul lor, stătea un om palid, slăbit de puteri, albastru sub ochi, cu privirea în pământ, îmbrăcat într-o cămaşă albă, desfăcută la nasturi. Femeia încerca să îl atragă, să îl facă să i se aprindă ochii cu pasiune, dar el avea numai ceaţă gri-albastră în ochi, tristeţe şi întrebări filozofice. O voce ridicată îl întreba ceva, lovindu-l la fiecare gând cu o înjurătură. Îl privi pe ţăran şi îi aplică o privire de ură care îl făcu pe loc să tacă. Mafiotul se apropie, propuse să ucidă pe toţi, şi aşteptă cu fruntea sus un răspuns. Scosese deja arma şi era pregătit, dar nu speria pe nimeni. Femeia continua să se dezbrace şi îşi înjumătăţi numărul de haine care le avea pe ea, lăsând deja să se arate nuri ridicaţi de pe sub bluză. Elegant, omul îmbrăcat în acele scumpe haine şi plin de gel ajunse lângă buturugă. Vorbi ceva elegant, exprimă o dorinţă, dar nimic, nici o reacţie. Umbra neagră acapară atenţie tristului om de pe buturugă. Din ochii lui ieşiră aburi gri şi se uniră cu vocea întunecată a umbrei.
  Praf albastru acoperi tot. Tăcere în gânduri. Pe o buturugă stătea un om plin de decizii de luat, slab, cu ochii trişti, cu privirea goală. Căuta prin ceaţă direcţia gândului să viitor. Lumea lui era o ceaţă. Viaţa lui era o ceaţă fără lumină, albastră, mistică.

Discutabil

 Am făcut un pas discutabil în afara cercului. Mă aşteptam să mi se coloreze piciorul, să mă simt lovit, îndurerat, dar nu a fost deloc aşa. Am privit cerul cu ochii plini de ceaţă. Nu ştiam ce culoare are. Nu ştiam unde să mă îndrept. Vreau să fac şi pasul următor, dar aş auzi anumite uşi închizându-se în urma mea. Sper că va fi bine acolo în întunericul ăsta aparent. Am multe soluţii, şi toate calculele se opresc doar la un pas în faţa mea. Vreau libertatea de a face ce sunt. Vreau libertatea de a scrie ce sunt cu un creion de plastic. Vreau să privesc liniştea în ochi şi să îi spun că este cea mai bună amantă, dar eu voi fugi de ea.
În afara cercului văd saci grei, îi ridic, mă antrenez, mă apuc de cărat...Va fi greu ce va urma.

Doar azi

Doar azi,

 pot să îmi imaginez cum sângele îţi pulsează în firicelele de vene din piciorul tău nebronzat.

Doar azi,

 pot privi cu ochii îndrăgostitului o conversaţie plăcută, cu vise dulci de creme servite într-o cofetărie a vieţii.

Doar azi,

 încerc să te mişc spre a mă place, cu pleoapele tale cu farmec, din ochi fericiţi de bucurie.

Doar azi,

 am cântecul vocii tale moi şi plăcute, care îşi adie cuvintele pe pielea zburlită a gâtului meu.

Doar azi,

 nu vreau să văd decât cuvintele tale cu albeaţa laptelui şi dulceaţa mierii din ele, cu tot.

Doar azi,

 mă simt ca într-o încăpere plină de aburii ochilor tăi maţi şi încinşi ca noaptea.

Doar azi,

 te caut pentru a fi a mea, printre cearşafuri acoperite de uşi, şi întâlniri înmulţite cu zece.

Doar azi eşti a mea,

Doar acum.