Vise din tine,
trecute de departe, vreau să le simt în ochiul de lumină din suflet.
Mă faci să lunec
departe, degeaba, pe o planetă fără moarte.
Iubit şi iubită,
mă faci să cred că viaţa e un caracter, şi mă pierd.
Ai lacrimi, să
desenezi viaţa prin trăiri, şi zâmbete pentru fericiri.
Ascunde-mă,
repede, în focul lumânării din zid, eu plec.
Nimeni, nisip şi
nor de aer, fără răbdare de mesaj, fără culoare, mă aşez.
Mai visez o dată
la trecut, la frumoasa mea noapte de lux în Paradis.
Sunt lungul minut
de sărut, cu transpiraţie, hormoni şi pleoape închise.
Despic luna cu o
dorinţă, crestată la vârful unei săgeţi făcută din vis.
Decalţ papucul
legat de iubire, pândind visul împlinit cu ciob de regrete.
Sufoc chipul
fecioarei din tine cu perna unei lacrimi căzută şi înecată în lac.
Ai frig în aerul
pe care îl articulezi în cuvânt şi ochii tăi sunt raze de zăpadă.
Prind fără să înţeleg,
fluturi îngheţaţi din tine, cu grijă, cu teamă, să îi păstrez în vară.
Nu mai întreb
frigul de ce te-a adus aici, doar încălzesc camera cu soarele din mine.
S-a rupt inima
desenată pe podea cu creta, sângele din ea a îngheţat lacrima din mine moartă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu